Potrivit medicilor specialişti în domeniul endocrinologiei, ţara noastră este considerată drept una dintre zonele fierbinţi ale globului, în ceea ce priveşte deficitul de iod, principala cauză a afecţiunilor tiroidiene. Într-un clasament neoficial al statelor unde s-au înregistrat cele mai multe boli ale glandelor endocrine, România figurează alături de un trio select, format din Elveţia, Franţa şi Germania. Profesorul Constantin Dumitrache, o personalitate în domeniu şi reprezentant al Institutului Naţional de Endocrinologie "C I Parhon" Bucureşti, a declarat ieri că peste 30% din români au deficit de iod, cele mai multe cazuri fiind întîlnite în zonele de munte şi de deal, unde acest element chimic este mult mai rar. Din acest motiv, potrivit celor de la Parhon, mai bine de două milioane de români sînt diagnosticaţi în prezent cu guşă endemică, una dintre cele mai grave afecţiuni din categoria bolilor tiroidiene.

Constanţa se poate considera unul dintre judeţele norocoase, întrucît poziţionarea sa geografică îi asigură necesarul de iod, acest aspect făcînd ca numărul cazurilor de guşă endemică să fie aici mult mai mic decît în alte zone ale ţării. "Zonele de deal şi munte sînt foarte sărace în iod, iar din acest motiv, orice măsură de prevenire a îmbolnăvirilor trebuie să fie continuă şi permanentă, astfel că, pentru a evita aceste afecţiuni, generaţiile viitoare vor trebui să consume sare iodată şi peste 50-60 de ani. Datorită programelor internaţionale de combatere a guşei, coeficientul de inteligenţă a crescut în ultimele decenii cu 30 de puncte, iar înălţimea medie a populaţiei a crescut cu aprox. zece centimetri", a mai declarat profesorul Dumitrache. Deşi România este considerată drept una dintre zonele endemice ale globului, aici nu s-au mai înregistrat de foarte mulţi ani forme severe ale guşei endemice care să conducă la cretinism. Rezultatele pozitive consemnate se datorează în primul rînd muncii depuse de specialiştii de la C I Parhon. Guşa endemică este considerată prima boală descrisă de textele antice, referiri despre această gravă afecţiune, precum şi recomandări de tratament, fiind descoperite în documente din Egipt şi Grecia şi care au fost datate din secolul I îH.