BC Athletic pregătește partida cu Steaua II, de duminică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Baschet masculin / Liga 1, etapa a 6-a

BC Athletic pregătește partida cu Steaua II, de duminică

Sport 16 Noiembrie 2016 / 18:55 3002 accesări

Reprezentanții echipei Baschet Club Athletic afirmă că formația constănțeană este capabilă să învingă Steaua

Reprezentanții echipei Baschet Club Athletic afirmă că formația constănțeană este capabilă să învingă Steaua

„Ne dorim victoria pentru spectatorii care vin la meci și ne mobilizează de fiecare dată” - Sergiu Ursu, jucător Baschet Club Athletic Constanța

„Ne dorim victoria pentru spectatorii care vin la meci și ne mobilizează de fiecare dată” - Sergiu Ursu, jucător Baschet Club Athletic Constanța

„Sper ca de săptămâna viitoare să încep un pic mai tare și poate chiar o să joc în meciul cu Dinamo, din etapa următoare” - Mihai Vlad, jucător Baschet Club Athletic Constanța

„Sper ca de săptămâna viitoare să încep un pic mai tare și poate chiar o să joc în meciul cu Dinamo, din etapa următoare” - Mihai Vlad, jucător Baschet Club Athletic Constanța

„Cu siguranță vom vedea o altă față a juniorilor de la Athletic în partida cu Steaua, vom vedea o altă atitudine din partea lor și se vor lupta pentru fiecare minge” - Alexandru Olteanu, antrenor principal Baschet Club Athletic Constanța

„Cu siguranță vom vedea o altă față a juniorilor de la Athletic în partida cu Steaua, vom vedea o altă atitudine din partea lor și se vor lupta pentru fiecare minge” - Alexandru Olteanu, antrenor principal Baschet Club Athletic Constanța

„Am vrea să emulăm și noi, la Constanța, proiectul celor de la Steaua” - Bogdan Ivanovici, antrenor secund Baschet Club Athletic Constanța

„Am vrea să emulăm și noi, la Constanța, proiectul celor de la Steaua” - Bogdan Ivanovici, antrenor secund Baschet Club Athletic Constanța

„Juniorii au numai de câștigat din fiecare meci pe care îl joacă, acumulează experiență, învață din greșeli” - Andrei Talpeș, team-manager Baschet Club Athletic Constanța

„Juniorii au numai de câștigat din fiecare meci pe care îl joacă, acumulează experiență, învață din greșeli” - Andrei Talpeș, team-manager Baschet Club Athletic Constanța

Duminică este programată etapa a 6-a în Grupa a 3-a din Liga 1 la baschet masculin, iar Baschet Club Athletic Constanța va susține al doilea meci consecutiv pe teren propriu, urmând să întâlnească formația Steaua CSM EximBank II București, de la ora 16.00, în Sala Sporturilor. Baschetbaliștii constănțeni vor să șteargă impresia lăsată duminică, la eșecul în fața Politehnicii Iași, cu scorul de 46-101, mai ales că vor întâlni o echipă alcătuită din juniori, e drept, cu un an sau doi mai mari decât cei de la Athletic.

„Ne duelăm cu echipa Stelei încă de la nivelul juniorilor mici. Este al cincilea an în care ne întâlnim cu ei în meciuri directe, pentru că și ei participă la Liga 1 cu jucători tineri, mai mari ca ai noștri cu doi ani. Sper să facem un meci bun și să câștigăm. Avem și noi șansa noastră la victorie, pentru că Steaua nu este de nivelul echipelor din Brăila și Iași. Dacă vom juca așa cum trebuie, putem tranșa meciul în favoarea noastră. După meciul cu Politehnica Iași am purtat discuții cu jucătorii, cred că au înțeles și ei importanța proiectului nostru și cu siguranță vom vedea o altă față a juniorilor de la Athletic în partida cu Steaua, vom vedea o altă atitudine din partea lor și se vor lupta pentru fiecare minge. Publicul a fost mereu în număr mare în tribune și cred că va fi numeros și la o partidă cu Steaua, un nume mare în baschetul românesc, chiar dacă este vorba despre echipa a doua”, a declarat antrenorul principal Alexandru Olteanu.

„Mă simt bine după operație și am început ușor-ușor pregătirea, ca să văd ce îmi permite corpul să fac. Sper ca de săptămâna viitoare să încep un pic mai tare și poate chiar o să joc în meciul cu Dinamo, din etapa următoare”, a precizat baschetbalistul Vlad Mihai, aflat încă în refacere după operația de apendicită.

„Steaua este una dintre cele mai bune echipe din grupa noastră, chiar dacă este formată numai din juniori. Vom trata acest meci așa cum le-am tratat și pe celelalte de acasă, ne dorim victoria pentru spectatorii care vin la meci și ne mobilizează de fiecare dată. Pentru noi, juniorii din lot, fiecare meci este un pas înainte și un prilej de a progresa, pentru că nu avem ce pierde”, a spus Sergiu Ursu, unul dintre cei mai talentați juniori de la BC Athletic.

„Eu încerc să privesc acest meci cu Steaua și dincolo de aspectul baschetbalistic, spre proiectul Steaua, pe care am vrea să îl emulăm și noi în Constanța. Ne dorim să facem ce fac ei la București, să aducem și din alte părți jucători tineri, pe care să îi creștem aici, să mergem mai departe cu ei și să atacăm promovarea. Mi-aș dori să ajungem cât mai repede la un nivel apropiat de ei”, a afirmat antrenorul secund Bogdan Ivanovici.

„Ne dorim ca la meciul cu Steaua să punctăm puțin și pe partea de entertainment. Astfel, la pauza meciului vom organiza un concurs de aruncări la coș de la centrul terenului, al cărui premiu va fi de 100 de lei. Dacă nimeni nu reușește, premiul se va reporta pentru următorul meci de acasă. Vor participa trei persoane, care vor prinde cele trei mingi micuțe pe care le vom arunca în tribună. Vom avea și tricouri pe care le vom arunca în public, vom avea și tricouri de fan care se vor găsi la Sala Sporturilor. Am avut sala aproape plină la fiecare meci de acasă, publicul ne-a susținut și ne susține în continuare, ceea ce ne bucură. Înseamnă că ne facem treaba bine și că suntem pe drumul cel bun. Proiectul nostru merge înainte. Am spus încă de la început că vor fi și înfrângeri, era logic, nu putem să câștigăm toate meciurile. Copiii au numai de câștigat, acumulează experiență, învață din greșeli. Considerăm că orice meci pe care îl jucăm este o victorie pentru noi. Constanța merita această echipă de baschet, Athletic merită să reprezinte Constanța pentru ceea ce au făcut acești oameni în ultimii zece ani, pentru că anul viitor se vor împlini zece ani de la înființarea clubului. Am luptat cu greutățile din sport, am ajuns până aici, ne bucurăm acum de aceste succese, dar trebuie să muncim în continuare. E adevărat, mai avem mult de muncă, dar asta vom face până vom ajunge la nivelul aceala în care vom reuși să promovăm și să reprezentăm Constanța acolo sus”, a declarat Andrei Talpeș, team-manager la Baschet Club Athletic Constanța.

Așa cum am mai anunțat, lotul echipei BC Athletic este format în mare majoritate din jucători sub 18 ani, care participă și la Campionatul Național rezervat acestei categorii de vârstă. „Am terminat turul de campionat la U-18, Campionatul Național de juniori, pe locul 2. Vineri, de la ora 20.00, jucăm primul meci din retur, la sala Flămînda, cu CSȘ 1 Constanța. Încercăm să câștigăm grupa, iar în momentul acesta suntem calificați la turneul semifinal. Obiectivul nostru este calificarea la turneul final și cred că ne putem bate pentru medalii anul acesta”, a adăugat Andrei Talpeș. Athletic ocupă locul 2 în clasamentul Grupei 3, cu 7 puncte, după Colegiul Național „Aurel Vlaicu” București, care a câștigat toate cele patru partide susținute și a acumulat 8 puncte. Mai fac parte din această grupă CSȘ Tulcea 6p, ABC Laguna București 5p și CSȘ 1 Constanța 2p.

Rezultatele etapei a 5-a din Grupa a 3-a a Ligii 1:

Baschet Club Athletic Constanța - Politehnica Iași 46-101

Steaua CSM EximBank II București - CS Cuza Sport Brăila 67-88

ACS Agronomia 4Sports București - Phoenix II Galați 61-57

Dinamo II București a stat.

Clasament după cinci etape:

1. CS Cuza Sport Brăila 8 puncte din 4 jocuri

2. Steaua CSM EximBank II București 7p/4j

3. ACS Agronomia 4Sports București 7p/5j

4. Politehnica Iași 7p/4j

5. Phoenix II Galați 7p/5j

6. BC Athletic Constanța 5p/4j

7. Dinamo II București 4p/4j

Citește și:

BC Athletic Constanța, învinsă de Politehnica Iași

BC Athletic va înfrunta la Constanța o candidată la promovare

Eșec usturător pentru BC Athletic Constanța

BC Athletic Constanța joacă la Brăila în etapa a 4-a din Liga 1 la baschet

BC Athletic Constanța stă în etapa a treia din Liga 1 la baschet

Baschet Club Athletic Constanța, învinsă la Galați



12