Cătălina Ponor, nominalizată la titlul de cea mai bună sportivă a anului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În ancheta AIPS

Cătălina Ponor, nominalizată la titlul de cea mai bună sportivă a anului

Sport 12 Decembrie 2017 / 17:17 2690 accesări
Cătălina Ponor este singura reprezentantă a României nominalizată de AIPS

Cătălina Ponor este singura reprezentantă a României nominalizată de AIPS

Gimnasta constănțeană Cătălina Ponor, retrasă recent din activitate, a fost nominalizată în ancheta care va desemna cea mai bună sportivă a anului, organizată de Asociația Internațională a Presei Sportive (AIPS). Membrii AIPS o pot vota pe Ponor (30 de ani), medaliată anul acesta cu aur la bârnă, la Campionatele Europene de la Cluj, pe site-ul asociației, până la data de 28 decembrie.

Sportiva din Constanța și-a anunțat retragerea din activitate după Campionatele Mondiale de la Montreal, ultimul concurs la care a participat fiind Openul Mexican (25 noiembrie), unde a câștigat două medalii de aur și una de argint. În cariera sa, Cătălina Ponor a cucerit 23 de medalii la competițiile majore: 5 la Jocurile Olimpice (3 aur, 1 argint, 1 bronz), 5 la Campionatele Mondiale (3 argint și 2 bronz) și 13 la Campionatele Europene (8 aur, 2 argint și 3 bronz).

La secțiunea cel mai bun sportiv au fost nominalizați, printre alții, fotbaliștii Neymar (Brazilia), Lionel Messi (Argentina), Cristiano Ronaldo (Portugalia), înotătorul american Caeleb Dressel, baschetbalistul american Kevin Durant, atletul britanic Mo Farah, tenismenii Rafael Nadal (Spania) și Roger Federer (Elveția), ciclistul britanic Chris Froome, pilotul britanic de Formula 1 Lewis Hamilton, schiorul austriac Marcel Hirscher, pilotul spaniol de motociclism Marc Marquez, judoka francez Teddy Riner, gimnaștii Kenzo Shirai (Japonia) și Oleg Verniaev (Ucraina), ciclistul francez Francois D'Haene (ultratrail), înotătorul sud-african Chad Le Clos, atletul qatarian Mutaz Essa Barshim sau atletul sud-african Wayde Van Niekerk.

Pentru titlul de cea mai bună sportivă a anului au fost propuse gimnastele Cătălina Ponor și Oksana Șușovitina (Uzbekistan), atleta americană Felix Allyson, înotătoarea maghiară Katinka Hosszu, înotătoarea americană Katie Ledecky, fotbalista olandeză Lieke Martens, jucătoarele de tenis Garbine Muguruza (Spania) și Serena Williams (SUA), jucătoarea de tenis de masă Ding Ning (China), atletele Sandra Perkovic (Croația), Katerina Stefanidi (Grecia) și Nafissatou Thiam (Belgia), schioarea americană Mikaela Shiffrin, înotătoarea suedeză Sarah Sjostrom și călăreața germană Isabell Werth.

La secțiunea cea mai bună echipă au fost nominalizate echipa masculină de polo a Croației, echipa de rugby a Angliei, echipa de Cupa Davis a Franței, echipa masculină de handbal a Franței, echipa de fotbal a Germaniei, echipa de baschet Golden State Warriors (NBA), naționala feminină de fotbal a Olandei, echipa Noii Zeelande care a câștigat Cupa Americii la yachting, echipa de fotbal Real Madrid, naționala masculină de volei a Rusiei, echipa feminină de volei a Serbiei și reprezentativa masculină de baschet a Sloveniei.

De asemenea, există și o secțiune rezervată celor mai bune facilități pentru presă, la care a fost nominalizată și o competiție care a avut loc în România, FIBA EuroBasket 2017.



12