Cristi Ganea, în vizorul echipelor spaniole Bilbao și Malaga

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Un fotbalist de la FC Viitorul ar putea ajunge în La Liga

Cristi Ganea, în vizorul echipelor spaniole Bilbao și Malaga

Sport 18 Octombrie 2017 / 18:13 635 accesări
Cristian Ganea are șanse ca nu peste mult timp să fie adversarul lui Cristiano Ronaldo sau Lionel Messi!

Cristian Ganea are șanse ca nu peste mult timp să fie adversarul lui Cristiano Ronaldo sau Lionel Messi!

Internaționalul român Cristian Ganea, fundașul stânga al echipei constănțene FC Viitorul, a intrat în vizorul formației spaniole Athletic Bilbao, anunță cotidianul sportiv iberic „AS“. Ganea, în vârstă de 25 ani, a crescut în Țara Bascilor, la Basauri, unde locuiesc părinții și sora sa și unde s-a format ca fotbalist, la centrele de copii și juniori ale cluburilor Basconia și Indartsu. El a jucat apoi, la începutul carierei sale profesioniste, la formațiile spaniole Mallorca B și Santanyi.

În România, Cristian Ganea a evoluat la ASA Tîrgu Mureș, CS Universitatea Craiova, Săgeata Năvodari și FC Brașov, iar din 2015 se află la FC Viitorul Constanța, cu care a devenit campion în vara acestui an.

Ganea și-a făcut și debutul în echipa națională de seniori a României, la meciul amical cu Chile câștigat cu 3-2, în iunie 2017, iar AS susține că jucătorul poate pleca fără probleme de la FC Viitorul, în schimbul sumei de 600.000 euro, contractul său cu echipa lui Gheorghe Hagi fiind valabil până în 2019.

Cristian Bivolaru, președintele Viitorului, a declarat că nu s-a primit încă la club o ofertă oficială, dar că se bucură de faptul că Ganea este monitorizat de cluburi importante din Europa. Bivolaru spune că suma adusă în discuție, 600.000 de euro, este prea mică și că Ganea s-ar adapta imediat la Bilbao, deoarece a făcut junioratul în Spania, la Mallorca.

„Bilbao este o echipă mare. Sigur, are politica asta de a nu lua jucători din afara Țării Bascilor, dar poate îl asimilează cumva, pentru că a trăit mult prin zonă. Părinții lui trăiesc prin zonă, sora lui trăiește în zonă, el vorbește bine limba, a făcut junioratul acolo. 600.000 de euro este o sumă mult prea mică pentru el. Cred că Ganea are o cotă mult mai bună. Este un jucător deosebit, polivalent”, a afirmat Bivolaru, care a mai dezvăluit că în vară au fost discuții cu o altă echipă din Spania care îl dorea pe Ganea. „Malaga l-a ofertat în vară. Suma pe care o oferise clubului, ceea ce am văzut eu pe hârtie, era destul de mică. Lui îi făcuse o ofertă verbală, nu era niciun fel de ofertă scrisă. Până la urmă, nu s-a mai întâmplat nimic. Pur și simplu au dispărut”, a precizat oficialul Viitorului.

LA BILBAO, GANEA AR PUTEA JUCA PE CEL MAI BUN GAZON DIN LUME!

San Mames, arena clubului Athletic Bilbao, a fost desemnat stadionul cu cel mai bun gazon din lume, în cadrul Summitului mondial al fotbalului care se desfășoară la Madrid. San Mames a fost în competiție cu stadionul Mercedes-Benz, pe care joacă echipele Atlanta Falcons, din liga profesionistă de fotbal american (NFL), și Atlanta United (MLS), și cu Estadio da Luz, al echipei de fotbal Benfica Lisabona.

Stadionul San Mames are o capacitate de 53.000 locuri și a fost inaugurat în sezonul competițional 2013-2014, dar lucrările s-au finalizat la începutul sezonului 2014-2015. San Mames are o fațadă emblematică, unde se poate proiecta un afișaj de lumini, și găzduiește, de asemenea, restaurante, o piscină, magazinele și muzeul clubului. El va găzdui finalele din 2018 ale competițiilor rugbystice europene intercluburi, Challenge Cup și Champions Cup.

Taguri articol


12