CS Năvodari va juca în București barajul cu Stejarul Buzău

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Rugby / Cupa României

CS Năvodari va juca în București barajul cu Stejarul Buzău

Sport 26 Aprilie 2016 / 20:09 729 accesări
Rugbyștii de la CS Năvodari au ca obiectiv calificarea în sferturile Cupei României

Rugbyștii de la CS Năvodari au ca obiectiv calificarea în sferturile Cupei României

Echipele de rugby CS Năvodari și RC Stejarul Buzău, câștigătoarele celor două serii din Grupa a II-a valorică a Cupei României, se vor întâlni vineri 29 aprilie în meciul de baraj care va stabili formația care va accede în sferturile competiției. Meciul care aduce față în față cele mai bune echipe din al doilea eșalon valoric se va disputa în București, pe terenul din Complexul Ghencea, de la ora 16.00, urmând a fi transmis în direct de rugbytv.ro. Cele două echipe au terminat pe primul loc seriile din care au făcut parte, câștigând toate meciurile disputate.

Astfel, CS Năvodari s-a impus în Seria Albastră, din care au făcut parte CSM Bucovina Suceava, RCM Galați și RC Bârlad, acumulând 28 de puncte. Dobrogenii au reușit în ultima etapă din faza grupelor cea mai mare diferență de scor din actuala ediție a Cupei României, 71-17 cu RC Bârlad. RC Stejarul Buzău s-a impus în Seria Roșie, din care au mai făcut parte Știința Petroșani, CS Mănăștur și CSUAV Arad. tot cu 28 de puncte. Echipa care va câștiga meciul de baraj se va califica în sferturi de finală, alături de echipele din SuperLigă: CSM Știința Baia Mare, Universitatea Cluj, CSM Olimpia București, Steaua București, Timișoara Saracens, Dinamo București și Politehnica Iași.

Sferturile de finală, care vor fi stabilite prin tragere la sorți, sunt programate pe 7 mai. La tragerea la sorți a sferturilor se vor forma două grupe valorice, în prima urnă urmând să fie introduse ocupantele locurilor 1, 2, 3 și 4 din prima grupă valorică, iar în cea de-a doua urnă ocupantele locurilor 5, 6 și 7 din prima grupă valorică și învingătoarea meciului de baraj. Partidele se vor desfășura pe terenurile echipelor din prima urnă valorică.

Semifinalele vor avea loc pe 14 mai, astfel: învingătoarea din Sfertul 1 cu învingătoarea din Sfertul 4, respectiv învingătoarea din Sfertul 2 cu învingătoarea din Sfertul 3. Meciurile din semifinale vor avea loc pe terenurile primelor echipe. Finala este programată pe 28 mai.

Citește și:

Scor record pentru CS Năvodari

CS Năvodari s-a calificat în finala Grupei a II-a valorice

Al patrulea succes consecutiv pentru CS Năvodari

CS Năvodari și-a consolidat primul loc în Cupa României la rugby

Taguri articol


12