De ce pleacă medicii din România?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Deşi există posturi...

De ce pleacă medicii din România?

Sănătate 24 Mai 2017 / 15:47 2452 accesări

Cu toate că există posturi în sistemul sanitar, acestea nu se ocupă din cauza nivelului salarial și al condițiilor din unitățile sanitare sau din cauza lipsei oportunităților de dezvoltare profesională și personală, afirmă specialiștii de la Institutul Național Democrat. "Cel mai des motiv enunțat al plecării este nivelul salarial. Noi am identificat și niște condiții de lucru din sistem (ca motiv al plecării - n.r.). Când spun condiții de lucru mă refer nu numai la dotarea tehnică din spitale, cabinete, vorbim și de sistem în sine cum lucrează. Mai există o cauză, aceea de dezvoltare profesională, pentru că foarte mulți și-ar dori o carieră profesională în țară, iar acest lucru nu este o cale transparentă sau pe care să o poată accesa toți cei interesați", a afirmat miercuri, într-o dezbatere, dr. George Nicola, coordonatorul Departamentului de Politici de Sănătate din cadrul Institutului Național Democrat.

În opinia specialiștilor, cea mai importantă și imediată consecință este migrația masivă a medicilor și asistenților către alte țări.

Dr. George Nicola a afirmat, la dezbaterea "Exodul medicilor români - Între politică și politici", eveniment organizat de Institutul Național Democrat, că din anul 2007 până în prezent au plecat să muncească în străinătate 43.500 de medici, dentiști, asistenți medicali, farmaciști, moașe. "Cifrele sunt diferite, indiferent de pe ce site, indiferent de ce instituție e abilitată să facă aceste demersuri, cifrele nu le veți găsi identice. Mai mult decât atât, putem în mare să vedem că în sistem a intrat mai puțin personal medical decât a plecat și de ce, pentru că față de 1990 avem de patru ori mai mulți absolvenți ai școlilor sanitare, facultăților de medicină, dar spitalele sunt închise din lipsă de personal. Din 2007 până în prezent, circa 43.500 - personal medical, și când zicem personal medical ne referim la medici, asistenți medicali, moașe, dentiști, farmaciști, din care 14.000 sunt medici (care au plecat - n.r.). Din 1990 până în prezent, circa 21.000 de medici au ales să plece", a afirmat coordonatorul Departamentului de Politici de Sănătate de la Institutului Național Democrat.

Potrivit acestuia, România pierde resurse umane foarte importante pentru pregătirea cărora s-au alocat sume mari de bani. Dr. Nicola a adăugat că România este codașă printre țările membre UE privind numărul de medici raportat la mia de locuitori, cu 2,5 medici la mia de locuitori, față de media europeană care este de 3,4. Mai mult, Nicola a spus că anul acesta se estimează că numărul de medici raportat la mia de locuitori va scădea la 2,2.

Potrivit raportărilor făcute de organizațiile profesionale, Marea Britanie, Franța, Germania sunt destinațiile cele mai căutate de medicii români. Totodată, cei mai mulți medici care decid să plece au specializări precum medicină generală, medicină de familie, chirurgie generală și anestezie - terapie intensivă.

Taguri articol


12