Despre fumat cu inspectorii CJPC în cluburi şi cafenele

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Verificări

Despre fumat cu inspectorii CJPC în cluburi şi cafenele

Eveniment 13 Noiembrie 2015 / 19:53 2095 accesări

În două zile (6 - 7.11.2015), comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa au controlat 56 de operatori economici, 40 dintre aceştia fiind prinşi pe picior greşit, respectiv 71,4%. Aşadar, inspectorii Protecţiei Consumatorului au desfăşurat acţiuni de control ce au avut ca scop respectarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor, în unităţi care prestează servicii de alimentaţie publică de tipul: cluburi, baruri, cafenele şi alte spaţii publice cu destinaţie similară. S-a verificat în special respectarea prevederilor Legii 349 din 2002 privind combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Ei bine, dintre toţi cei controlaţi, 17 nu au avut spaţii special amenajate pentru fumat care să reprezinte cel mult 50% din suprafaţa spaţiului închis destinat clienţilor. Respectivele cluburi și baruri au fost închise temporar până la remedierea deficienţei. Ca modalitate pentru ridicarea măsurii, operatorii economici au decis: s-a interzis complet fumatul până la crearea unui spaţiu pentru fumat conform legii; s-a restrâns suprafaţa destinată clienţilor astfel încât să nu se depăşească 100 mp; interzicerea fumatului la parterul unităţii, iar spaţiul pentru fumători este amplasat la etaj, semnalizat şi dotat conform legii. La o altă serie de operatori economici, ale căror spaţii de servire destinate clienţilor erau sub 100 mp, s-a constatat neafişarea la loc vizibil a însemnelor „În această unitate fumatul este permis” sau „În această unitate fumatul este strict interzis”. Alţii s-au făcut vinovaţi de „neprezentarea Registrului unic de control”. Pentru deficienţele constatate pe timpul acţiunilor de control s-au aplicat 38 de amenzi contravenţionale şi 3 avertismente.

Controalele CJPC Constanţa pe această linie vor continua.

Taguri articol


12