Explozie lângă un centru de imigranți din Germania

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Explozie lângă un centru de imigranți din Germania

Externe 27 Iulie 2016 / 18:20 559 accesări

O violentă explozie s-a produs miercuri în imediata vecinătate a unui centru pentru imigranți situat nu departe de orașul Nurnberg, în landul Bavaria, deja încercat de atacurile sângeroase din ultima săptămână. Deflagrația s-a produs în orașul Zindorf, situat în nordul landului bavarez. Postul de radio Bayerischer Rundfunk a relatat că o valiză plină cu diferite recipiente ar fi explodat la nici 200 de metri distanță de centrul pentru azilanți. Nu se știe deocamdată dacă s-au înregistrat victime, însă martorii oculari au declarat că au văzut resturile valizei fumegând într-un mic spațiu verde aflat în vecinătatea centrului de refugiați. Poliția a confirmat pentru agenția germană de presă DPA că desfășoară o operațiune în zona unde s-a produs deflagrația. Incidentul ar putea fi opera extremiștilor care luptă împotriva musulmanilor sosiți în număr mare în Germania și care sunt autorii atacurilor din ultima vreme.



12