Medici şi profesori, vizaţi de procurori. Percheziţii la spitale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Medici şi profesori, vizaţi de procurori. Percheziţii la spitale

Sănătate 29 Mai 2017 / 16:41 860 accesări

Şase percheziţii au avut loc, luni, în municipiile Brașov și Craiova, iar două dintre acestea la Spitalul Judeţean şi Spitalul de Pediatrie Braşov, pentru infracţiuni de corupţie. Sunt vizaţi medici şi cadre universitare. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov sunt cei care se ocupă de caz. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, procurorul Adrian Aldea, cele două instituţii publice vizate sunt Spitalul Judeţean Braşov şi Spitalul de Pediatrie Braşov, într-o cauză având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de corupţie de către cadre medicale și universitare. Mai exact, este vorba de cadre medicale ce predau şi la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii „Transilvania“ Braşov. ”Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“, a declarat procurorul Adrian Aldea, purtător de cuvânt al Parchetului.

Taguri articol


12