Numărul persoanelor care au tranzitat România a crescut în 2016 cu peste 22%

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Numărul persoanelor care au tranzitat România a crescut în 2016 cu peste 22%

Eveniment 14 Februarie 2017 / 19:13 352 accesări

Un număr de 56.400.000 de persoane, dintre care 46.970.000 cetățeni U.E. și 9.430.000 cetățeni non-U.E, au tranzitat punctele de frontieră ale țării noastre în anul 2016, mai mult cu 22,3% față de anul trecut, se arată în bilanțul de activitate pe anul trecut al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. În urma controalelor desfășurate de polițiștii de frontieră se evidențiază că nu s-a permis intrarea în țară a 164 cetățeni străini, se arată într-un comunicat de presă. Totodată, la controlul de frontieră au fost depistate și predate autorităților competente 2.959 persoane, cetățeni români și străini, date în urmărire generală, pe linia migrației ilegale, polițiștii de frontieră depistând 1.624 cetățeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera. Au fost depistate 351 grupuri de migranți si au fost identificați 140 traficanți/facilitatori. Polițiștii de frontieră au constatat 19.083 fapte ilegale, dintre care 8.084 infracțiuni și 10.999 contravenții. Cele mai multe infracțiuni au fost tentativă sau trecerea ilegală a frontierei și falsul sau uzul de fals (2.669 fapte), urmate de infracțiunile de natură economico-financiară. S-a constatat că 16.200.000 mijloace de transport au trecut frontiera națională. Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, a apreciat marți, la ședința de bilanț a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, modul în care Poliția de Frontieră a gestionat, în anul 2016, fenomenul migraționist, remarcând că, deși presiunea a crescut la frontierele României, țara noastră a acționat într-un mod profesionist, asigurând securitatea la granițele Uniunii Europene, fără a afecta dreptul la liberă circulație al cetățenilor europeni.



12