Primăria Constanța se reorganizează! Metehnele rămân?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Primăria Constanța se reorganizează! Metehnele rămân?

Administrație 31 Iulie 2017 / 18:39 993 accesări

După Consiliul Județean, a venit rândul Primăriei Constanța să se transforme. Sau, mai bine zis, să facă schimbări importante în ceea ce privește organigrama aparatului administrativ din subordinea primarului Decebal Făgădău. În cadrul ședinței Consiliului Local de luni, 31 iulie, aleșii au aprobat măsurile de reorganizare de la nivelul departamentelor care funcționează în cadrul administrației ocale a municipiului Constanța. Potrivit lui Făgădău, mai multe departamente au fost reorganizate, în timp ce altele noi au fost înființate. De pildă, tot ce înseamnă servicii publice (igienă publică, administrare spații verzi, gospodărire comunală etc.) va fi grupat în subordinea unui singur departament. În prezent, există mai multe direcții care se ocupă de aceste aspecte. De asemenea, va fi înființată Direcția Tehnică-Administrativă, în cadrul căreia vor activa mai mult de 30 de persoane, ce vor acorda sprijin îndeosebi instituțiilor de învățământ, pe probleme legate de renovări și reparații ale clădirilor. De asemenea, va exista un compartiment de Turism, care va inventaria toate unitățile turistice din Constanța și Mamaia. Ulterior, acestea vor fi incluse într-un ghid online. Alte birouri și compartimente se vor ocupa de partea de planificare și control intern. Pe de altă parte, Direcția de Organizare Evenimente se va transforma într-un Birou de Management al proiectelor culturale, sociale și sportive, în timp ce vor fi înființate noi birouri pentru Marketing și Relații Externe. Vom reveni cu amănunte.



12