Severin Freund s-a impus în prima etapă, la Oberstdorf

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cupa Mondială de sărituri cu schiurile / Turneul celor Patru Trambuline

Severin Freund s-a impus în prima etapă, la Oberstdorf

Sport 30 Decembrie 2015 / 14:15 1051 accesări

Germanul Severin Freund a câștigat marți seară concursul de sărituri cu schiurile de la Oberstdorf, în fața propriilor suporteri, aceasta fiind prima etapă a prestigiosului Turneu al celor Patru Trambuline, a 64-a ediție a acestei competiții incluse în Cupa Mondială. Freund era al cincilea după prima lui săritură, care a măsurat 126 de metri, apoi a reușit 137,5 m în manșa secundă și a totalizat 307,2 puncte, obținând primul său succes într-o etapă din T4 și al 21-lea din carieră în Cupa Mondială (al treilea din acest sezon).

Germanul a pus capăt seriei de victorii a liderului Cupei Mondiale de sărituri cu schiurile, slovenul Peter Prevc, clasat doar pe poziția a treia la Oberstdorf. Freund a fost urmat de austriacul Michael Hayboeck (304,2p, sărituri de 130 m și 139 m) și de Peter Prevc (299,9p, sărituri de 129,5 m și 130 m), slovenul reușind a șasea clasare consecutivă pe podium de la debutul actualei ediții a Cupei Mondiale, după ce terminase învingător în ultimele trei etape (una la Nijni Tagil și două la Engelberg). Pe locurile următoare s-au clasat Anders Fannemel (Norvegia), cu 295,8p (130,5 m + 129 m), Noriaki Kasai (Japonia), cu 290,6p (127 m + 133,5 m), și Kenneth Gangnes (Novegia), cu 288,6p (129 m + 135,5 m). Cvadruplul campion olimpic Simon Ammann (Elveția) a ocupat doar poziția a 12-a, în timp ce polonezul Kamil Stoch, dublu campion olimpic la Soci, a terminat și mai jos, pe locul 23!

În clasamentul general al Cupei Mondiale, Prevc rămâne lider, cu 624 de puncte, în timp ce Freund a urcat pe locul secund, cu 499p. Al treilea este Gangnes, cu 410p. Etapa a doua a Turneului celor Patru Trambuline va avea loc tot în Germania, la Garmisch-Partenkirchen, în prima zi din 2016. Ultimele șapte ediții ale T4 au fost câștigate de săritori din Austria, campionul en-titre fiind Stefan Kraft. Ultimul învingător german din această competiție este Sven Hannavald, singurul săritor din istorie care a câștigat toate cele patru etape la o singură ediție, cea din 2002.

Citește și:

Peter Prevc a devenit noul lider al clasamentului general

Daniel Andre Tande s-a impus în prima etapă din noul sezon



12