Veniturile foştilor parlamentari cresc din nou

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Veniturile foştilor parlamentari cresc din nou

Politică 09 Iulie 2017 / 08:11 676 accesări

Veniturile foştilor parlamentari cresc din nou și se poate, chiar în situaţia bizară în care un fost ales a ajuns să încaseze acum, pe lângă pensia obişnuită, mai mulţi bani decât primea în perioada când era demnitar. Peste 700 de foşti parlamentari primesc acum indemnizaţia specială pentru limita de vârstă. Pentru ei, Parlamentul are buget de peste 11 milioane de lei. Dar nu e suficient, pentru că mulţi dintre cei care nu au mai intrat în legislativ au vârste de pensionare. Situaţia s-a complicat după 1 iulie, când a intrat în vigoare Legea salarizării unitare. Iniţial, proiectul prevedea îngheţarea acestor drepturi, dar liderul PSD, Liviu Dragnea, a impus eliminarea propunerii. Statutul deputaţilor şi senatorilor prevede ca indemnizaţia de fost parlamentar să fie majorată ori de câte ori creşte şi indemnizaţia brută a unui ales în exerciţiu. În prezent, un deputat sau senator ia lunar 13 mii de lei brut.

Aşa s-a ajuns ca, după recalculare, foştii aleşi cu mai multe mandate să încaseze lunar sume de două ori mai mari decât ultima indemnizaţie netă primită când erau parlamentari.

Beneficiarii se consideră îndreptăţiţi să primească aceste sume. Foştii parlamentari nu sunt singurii beneficiari ai Legii salarizării unitare. Toate pensiile speciale, începând cu cele ale judecătorilor CCR, magistraţilor, diplomaţilor, aviatorilor, se vor actualiza în funcţie de creşterea veniturilor categoriilor din rândul cărora provin.

Indemnizaţii speciale mărite pentru foştii parlamentari

2.032 de lei - 3.445 de lei pentru un mandat

4.064 de lei - 6.890 de lei pentru 2 mandate

6.096 - 10.335 de lei pentru 3 mandate

4570 lei - valoarea indemnizaţiei nete de deputat/noiembrie 2012)



12