Violonistul Nea Jean are nevoie de ajutorul prietenilor săi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Luptă de un an cu o tumoră pe creier

Violonistul Nea Jean are nevoie de ajutorul prietenilor săi

Eveniment 12 Mai 2015 / 00:00 18075 accesări

În ultimii 40 de ani a încântat cu vioara sa constănțenii melomani, iar numele lui Nea Jean răsună în urechile tuturor celor care au fost, măcar o dată, la unul dintre spectacolele Teatrului Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski” (TNOB) din Constanța. Maestrul violonist Jean Tița, căruia toți prietenii îi spun, cald, Nea Jean, a pus un zâmbet pe chipul multor amatori de muzică, prin nenumăratele sale spectacole în cadrul orchestrelor Filarmonicii ”Marea Neagră”, Teatrului Liric Constanța și apoi TNOB, unde a mânuit arcușul sub bagheta unor dirijori celebri, precum Constantin Daminescu, Gigi Stanciu, Radu Ciorei, în spectacole de înaltă clasă. În ultimii ani, Nea Jean și-a creat un cvintet, coborând de pe scenă în agora, în mijlocul oamenilor, creionând, pentru o mare parte dintre aceştia, tabloul minunat al muzicii clasice, tablou la care mulţi dintre constănţeni nu s-au oprit niciodată să se uite. Cu privirea sa blândă şi luminoasă, Nea Jean a impus respect şi a trezit admiraţie la numeroase reprezentații pe care le-a susţinut, în mijlocul constănţenilor, la evenimentele importante ale comunității. În ultimele luni însă, Nea Jean nu a mai reușit să stea în fața publicului său, pentru că a fost nevoit să lupte cu boala care l-a lovit în ultimul an. ”Actualmente activez pe scena TNOB, însă între timp s-a produs un scurtcircuit pe undeva după ce am depistat anul trecut că sufăr de o tumoră cerebrală”, a povestit, pentru ”Telegraf”, Nea Jean. Boala a apărut şi s-a dezvoltat extrem de agresiv, iar în doar două săptămâni de când a descoperit că are un glioblastom pe creier, artistul a ajuns pe masa de operație.

TREI OPERAȚII ÎNTR-UN AN După trei luni de la prima intervenție chirurgicală, boala a recidivat, așa că la sfârșitul lui ianuarie Nea Jean a ajuns din nou în mâinile chirurgului dr. Sergiu Stoica. Tratamentul pe care l-a primit după operație nu a fost eficient, iar în numai trei săptămâni, boala a recidivat și mai agresiv, la sfârșitul lunii februarie suferind cea de-a treia intervenție chirurgicală. ”După a treia operație, am primit un tratament complet diferit. Din fericire, tratamentul este foarte bun, dar, din păcate, este foarte costisitor. Încet, încet, m-am obișnuit cu ideea bolii, dar nu în sensul de resemnare. După ultima operație, la numai trei zile am reușit să cânt cu vioara și a fost ca un test pentru mine, pe care l-am trecut”, a povestit Nea Jean. Din 4 martie a început să îi fie administrat noul medicament - Avastin, care vine din Franța și pe care trebuie să îl primească din două în două săptămâni. Cum tratamentul este foarte scump, într-o singură lună plătind pentru două fiole de medicament 9.000 de lei, Nea Jean are acum nevoie de ajutorul tuturor celor care l-au auzit vreodată cântând pentru a reuși să învingă definitiv boala. ”Reușesc să mă descurc cu zâmbetul pe buze și încerc să iau lucrurile pozitiv. Cred că și Dumnezeu mă iubește, pentru că am foarte mulți prieteni care m-au ajutat până acum. E adevărat că sunt și mulți care nu știu despre problema cu care mă confrunt”, a spus violonistul. Cei care vor să își dovedească prietenia față de Nea Jean, ajutându-l să strângă banii pentru tratamentul pe care trebuie să îl urmeze în continuare pentru a supravieţui, o pot face donând bani în contul RO54RNCB0318031791370001, deschis la BCR, pe numele Tița Bibu Ion.

Haideţi să-l salvăm pe Nea Jean pentru ca muzica sa să nu dispară prematur din sufletele şi inimile noastre!

Taguri articol


12