15 milioane de euro din taxa de pod de la Feteşti-Cernavodă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Într-un an

15 milioane de euro din taxa de pod de la Feteşti-Cernavodă

Justiție 11 August 2009 / 00:00 629 accesări

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va strînge din taxa de pod de la Feteşti-Cernavodă, din august 2009 pînă în august 2010, circa 15 milioane de euro, iar traficul se situează între 19.000 pînă la 24.000 de autovehicule pe săptămînă, a declarat, ieri, directorul general al companiei, Dorina Tiron. „Pînă la sfîrşitul lunii august estimăm să strîngem aproximativ două milioane de euro din taxa de pod. De asemenea, în patru luni, respectiv septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie, ar putea fi încasate şase milioane de euro”, a spus Dorina Tiron. Potrivit acesteia, în fiecare zi podul este tranzitat de circa 2.000 de camioane. Reprezentantul CNADNR a spus că banii care vor fi strînşi de către Agenţia de Control şi Încasare Feteşti vor fi utilizaţi de către Compania de Drumuri pentru întreţinerea zonei autostrăzii, a podului şi pentru tronsonul 22 C până la Constanţa. Cele şase porţi de acces vor putea fi date în folosinţă cel mai probabil în sezonul estival 2010. CNADNR a anunţat că, de la 1 august, proprietarii de autoturisme vor plăti pentru trecerea podului suma de 10 lei, iar cei de motociclete vor achita şapte lei. Şoferii de microbuze şi autovehicule, care au masa totală maximă autorizată sub 12 tone, vor plăti pentru o traversare a podului 35 de lei. Pentru autobuze, autocare şi autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 12,0 tone şi cu maximum trei axe (inclusiv), CNADNR a stabilit o taxă de 47 de lei. Cel mai mult vor plăti şoferii de camioane cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 12 tone şi cu minimum patru axe, respectiv 68 de lei pentru o trecere. Tarifele au fost stabilite printr-un ordin emis de fostul ministrul al Transporturilor, liberalul Ludovic Orban, în februarie 2008 şi se aplică pentru vehiculele înmatriculate în România şi în alte state, pentru fiecare trecere, indiferent de sensul de parcurs. Agenţia de Control şi Încasare Feteşti, unde vor fi achitate aceste tarife, este situată pe tronsonul de autostradă Feteşti-Cernavodă, la km 144+251.

Taguri articol


12