36 de salariaţi constănţeni mutilaţi în accidente de muncă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În 2008

36 de salariaţi constănţeni mutilaţi în accidente de muncă

Social 16 Aprilie 2008 / 00:00 596 accesări

Deşi legislaţia care reglementează normele de protecţie a muncii s-a înăsprit odată cu aderarea ţării noastre la UE, Constanţa continuă să fie unul din judeţele cu cele mai nesigure condiţii de lucru. Pe lîngă faptul că reducerea drastică a slujbelor bine plătite a făcut ca mulţi constănţeni să nu mai fie atît de exigenţi în privinţa condiţiilor de lucru, nici măcar amenzile usturătoare nu au mai avut efectul de a-i convinge pe angajatori asupra importanţei respectării legii. Condiţiile de muncă s-au dovedit nefaste, în primele trei luni din 2008, pentru 36 de constănţeni, care au fost victime ale accidentelor la locul de muncă. Potrivit inspectorului şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa, ing. Marian Becheanu, chiar dacă cifra este mult mai mică decît cea înregistrată în anul precedent, evenimentele tragice nu au ocolit judeţul nostru. „Din totalul celor 36 de accidente de muncă, doar unul a fost mortal. Asta înseamnă mult mai puţin faţă de situaţia din 2007, cînd au fost 47 de accidente de muncă soldate cu cinci morţi, situaţia pozitivă fiind regăsită şi la nivelul incidentelor colective de muncă. Putem spune că sîntem pe drumul cel bun, însă trebuie să învăţăm mai mult din aceste experienţe nefaste pentru a nu mai avea de-a face cu ele”, a declarat Becheanu. Statisticile arată că, deşi în anii trecuţi predominau accidentele colective de muncă, specialiştii atrag acum atenţia asupra numărului tot mai mare de incidente soldate cu incapacitatea temporară de muncă a salariaţilor. Cele mai frecvente cauze au fost neatenţia şi lipsa instructajului de protecţie a muncii, însă victimele accidentelor nu au beneficiat nici de echipamentele sau corzile de siguranţă necesare. Într-un clasament al sectoarelor economice care au făcut cele mai multe victime se numără construcţiile şi reparaţiile de nave (9 accidente), activităţile comerciale cu amănuntul şi cele din energia termică (9), industria textilă (6), manipularea de mărfuri (5), industria construcţiilor metalice (4), dar şi fabricarea substanţelor chimice (4). Reprezentanţii ITM Constanţa susţin că cei mai mulţi oameni implicaţi în accidentele de muncă au fost băgaţi în spital în timpul orelor de program, majoritatea victimelor fiind muncitori cu vîrste cuprinse între 21 şi 40 de ani. „Numai în timpul celor trei luni din 2008 am efectuat cîteva sute de controale la angajatorii din tot judeţul, pentru a ne asigura că respectă normele în vigoare. Cum greşelile nu au încetat să apară, am aplicat 259 de amenzi în valoare de 1,4 milioane de lei, dar şi 121 de măsuri de oprire temporară a echipamentelor de lucru”, a încheiat Marian Becheanu.

Taguri articol


12