A câștigat 18.000 de euro prin concilierea Centrului de Soluționare a Litigiilor Bancare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A câștigat 18.000 de euro prin concilierea Centrului de Soluționare a Litigiilor Bancare

Economie 29 Noiembrie 2016 / 16:00 572 accesări

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar – CSALB – a soluționat 27 de dosare și a primit 200 de cereri de la consumatori în cele opt luni de când a devenit operațional, a anunțat marți conducerea instituției.

„Consumatorii au solicitat restituirea comisionului de risc, diminuarea ratelor, în general diminuarea eforturilor de plată. Centrul a reușit să diminueze aceste eforturi de la câteva sute de lei până la peste 18.000 de euro pe un contract de credit ipotecar”, a declarat Liviu Fenoghen, directorul CSALB.

Acesta a precizat că până în prezent cei care au apelat la procedura voluntară de soluționare a litigiilor au solicitat doar concilierea, și nu arbitrajul, pentru a putea oricând să renunțe la procedurile în derulare.

CSALB primește plângerile care vin din partea persoanelor fizice și care vizează contractele de creditare, depozitele, operațiunile de schimb valutar etc. Aceste contracte au fost încheiate cu bănci, IFN, case de credit, de ajutor reciproc sau de amanet.

Conciliatorii CSALB sunt experți în domeniul financiar și juridic, cu o experiență de peste zece ani în domeniu.

Costul pentru un dosar asistat de CSALB este de 993 de lei, sumă care reprezintă cheltuielile cu imprimatele, onorariul conciliatorului, plus taxe și impozite.



12