A doua mini-pădure urbană din Constanța, pe b-dul Aurel Vlaicu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A doua mini-pădure urbană din Constanța, pe b-dul Aurel Vlaicu

Administrație 14 Martie 2024 / 16:53 836 accesări
Foto: Primăria Constanța

Foto: Primăria Constanța

Acțiunile de regenerare a spațiilor verzi din municipiul Constanța continuă, informează PrimăriaConstanța.

Sâmbătă, 16 martie, invităm constănțenii la acțiunea de plantare a celei de-a doua mini-păduri urbane în municipiul Constanța, pe b-dul Aurel Vlaicu, vizavi de magazinul Metro.

Împreună cu voluntarii așteptați, Act for Tomorrow și Primăria Constanța vor da viață unui nou spațiu verde de 7.500 mp, cu peste 15 specii de arbori și arbuști, care vor contribui la îmbunătățirea calității aerului, reducerea temperaturilor, stimularea activităților fizice în aer liber, absorbția zgomotului, creșterea biodiversității, promovarea conservării apei și a solului și stimularea coeziunii sociale în comunitate.

Astfel, un spațiu care acum arată dezolant, ar putea prinde viață și ar putea reprezenta un loc de relaxare pentru locuitorii din zonă și nu numai, precizează comunicatul primăriei.

Prima pădure urbană din Constanța a fost plantată în zona Inel 2, în aprilie 2023 și a reprezentat primul pas din cadrul programului „Natura Urbană – Oxigen pentru Constanța”.

Această mini-pădure urbană comunitară numără aproximativ 2.000 de arbori arbuști dintr-un mix de 14 specii și 750 arbuști, pe o suprafață de 0.2 ha. Spațiul este prevăzut cu flori ornamentale, alei și zone de relaxare.

Pe termen mediu, locuitorii se vor bucura de mai multe facilități în acest spațiu verde: un teren de spor multifuncțional, o pictură murală, o pistă de alergat, o pajiște urbană și un loc de joacă pentru copii.



Ştiri recomandate

12