A fost vândut cel mai mare diamant roz de culoare intensă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A fost vândut cel mai mare diamant roz de culoare intensă

18 Mai 2016 / 14:02 311 accesări

Cel mai mare diamant roz de culoare intensă, tăiat în formă de pară și scos vreodată la licitație a fost vândut marți pentru suma record de 31,56 milioane de dolari (27,88 milioane euro), a anunțat casa de licitații Sotheby's, citată de AFP.

Diamantul a fost adjudecat în urma unei competiții desfășurate prin telefon între doi ofertanți, în fața a 150 de persoane, într-un palat din Geneva.

"A fost stabilit un nou record pentru un diamant roz de culoare intensă. Este cel mai mare preț plătit vreodată pentru un astfel de diamant", a declarat presei șeful diviziei de bijuterii a casei Sotheby's, precizând că noul proprietar este un asiatic.

Sotheby's estimase diamantul de 15,38 carate, montat într-un inel, la suma de 28-38 de milioane de dolari.

Descoperit în urmă cu mai puțin de cinci ani într-o mină din Africa de Sud, diamantul a fost tăiat de către compania Cora International, cu sediul la New York, care a scos piatra la licitație.

Diamantul, denumit "Unique Pink", a fost inclus de The Gemological Institute of America, o autoritate în domeniul clasificării diamantelor, în clasa "fancy vivid" — clasa de culoare "foarte intensă" și totodată cea mai râvnită pentru un diamant roz.

GIA a certificat, de asemenea, că diamantul are "o claritate incomparabilă", potrivit casei de licitații menționate.

Recordul obținut la licitație pentru un diamant roz a fost stabilit în 2010, tot la Geneva, atunci când un diamant roz de 24,78 carate a fost vândut pentru suma de 46,2 milioane de dolari.

Taguri articol


12
Pagina a fost generata in 0.1369 secunde