A şasea moţiune de cenzură la adresa Guvernului Stanişev

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A şasea moţiune de cenzură la adresa Guvernului Stanişev

Externe 30 Iulie 2008 / 00:00 626 accesări

Parlamentul bulgar a dezbătut, ieri, a şasea moţiune de cenzură depusă de opoziţie împotriva Guvernului condus de Serghei Stanişev. Nerespectarea cerinţelor europene şi incapacitatea de a absorbi fondurile UE au fost temele principale ale moţiunii de cenzură. De altfel, documentul a fost depus miercurea trecută, exact în ziua raportului critic publicat de Comisia Europeană. Peste 80 de parlamentari au semnat pentru depunerea actului, printre ei şi reprezentanţi ai partidelor de extremă dreapta, dar şi 13 independenţi. Cu toate că liderii opoziţiei au dat asigurări că vor veni în timpul dezbaterilor cu date concrete privind fraudele legate de absorbţia fondurilor europene, moţiunea a avut foarte puţine şanse de reuşită. Toate partidele de opoziţie, împreună cu naţionaliştii din Ataka şi cu independenţii favorabili îndepărtării executivului au adunat 82 de voturi, în condiţiile în care coaliţia tripartită aflată la guvernare dispune de o majoritate confortabilă de 150 de locuri din 240 ale Legislativului de la Sofia.

Bulgaria a primit 1,297 miliarde de leva (aproape 650 de milioane de euro) de la UE, în primele şapte luni ale anului, potrivit cifrelor anunţate de ministrul Finanţelor, Plamen Oreşarski. În acelaşi timp, Bulgaria a contribuit cu 196 de milioane de euro la bugetul european, cifră care va atinge 325 de milioane de euro pînă la sfîrşitul anului. Potrivit ministrului de Finanţe, Bulgaria nu îşi poate permite încă să devină un contribuitor net la bugetul UE, adică să primească mai puţini bani decît dă. Săptămîna trecută, însă, Comisia Europeană a confirmat blocarea unor fonduri europene destinate Bulgariei, din cauza suspiciunilor persistente de corupţie. Potrivit presei bulgare, pînă în prezent au fost blocate 880 de milioane de euro din fondurile de preaderare destinate Bulgariei, din programele ISPA, SAPARD şi PHARE. UE suspendase deja, în ultimele luni, o parte din aceste fonduri destinate Bulgariei, din cauza unor nereguli descoperite în cadrul sistemului pentru audit şi control. Bruxelles-ul a confirmat şi suspendarea acreditărilor a două dintre agenţiile bulgare de plăţi ale fondurilor UE, Unitatea centrală de finanţare şi contractare PHARE a Ministerului de Finanţe şi la Agenţia executivă PHARE a Ministerului Dezvoltării Regionale şi a Lucrărilor Publice. Aceste două agenţii de plăţi nu mai au dreptul de a aloca bani din programele UE.

Între timp, primarul Sofiei, Boiko Borisov, a emis, luni, un ordin prin care le permite naţionaliştilor şi extremiştilor de dreapta să organizeze, în faţa clădirii preşedinţiei, manifestaţii împotriva coaliţiei aflate la guvernare, relatează site-ul Novinite.com. Borisov a aprobat cererea liderului partidului Ataka, Volen Siderov, potrivit căreia, susţinătorilor săi ar trebui să li se permită să organizeze proteste “pînă în ziua în care Guvernul demisionează”. Naţionaliştii intenţionează să înfiinţeze un Parlament al poporului în faţa clădirii preşedinţiei unde, potrivit lui Siderov, fiecare cetăţean să îşi poată spune opinia despre “acest Guvern corupt şi incompetent”. Conducerea partidului Ataka a decis să părăsească sala Parlamentului, săptămîna trecută, în semn de protest faţă rămînerea la putere a Guvernului lui Serghei Stanişev şi a cerut celorlalte partide de opoziţie să procedeze astfel.



12