Accident rutier grav, în Gura Dobrogei!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Accident rutier grav, în Gura Dobrogei!

Eveniment 29 Ianuarie 2019 / 18:02 1952 accesări

Un grav accident rutier a avut loc mați, în jurul orei 17.40, în localitatea Gura Dobrogei. Potrivit ISU „Dobrogea”, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, evenimentul soldându-se cu două victime incarcerate. Din primele informații, la accident se deplasează pentru a interveni nouă pompieri cu două autospeciale (una de descarcerare și una de stingere cu modul de descarcerare) și 2 ambulanțe SAJ. Cele două victime, conștiente, au fost scoase si preluate de ambulanțele SAJ.

În total, în accident au fost implicate trei persoane și două autoturisme. Două dintre victime au fost descarcerate dintr-un autoturism și 1 pers din alt autoturism. La fața locului au ajuns echipaje tip C care sunt pentru persoanele mai grav rănite, iar ambulanțe de tip B pentru prim ajutor pentru a treia persoană.

Accidentul s-a produs pe fondul nepăstrării distanței. Conducătorul auto al Daciei a oprit în intersecție cu intenția de a vira la stânga, moment în care a fost lovit din spate de celălalt autoturism.

Comunicatul IPJ:

„In data de 29.01.2019, in jurul orei 17.15, un barbat de 44 de ani a condus un autoturism pe DN 22, dinspre Constanta catre Tulcea si ajungand la intersecția cu dj 82, din cauza nepastrarii distanței, a intrat in coliziune fata spate cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 64 de ani care se afla oprit la intersecție pentru a vira la stânga, iar după producerea impactului cel de-al doilea autoturism a fost proiectat în afara părții carosabile. In urma accidentului a rezultat vatamarea corporală gravă a soferului si pasagerului din cel de-al doilea autoturism.“



12