Activităţi la Cabinetul parlamentar al deputatului Manuela Mitrea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Activităţi la Cabinetul parlamentar al deputatului Manuela Mitrea

Politică 17 Septembrie 2009 / 00:00 421 accesări

La Cabinetul parlamentar al deputatului PSD de Constanţa Manuela Mitrea, situat în incinta Casei de Cultură, constănţenii arondaţi Circumscripţiei nr. 8 şi-au făcut cunoscute problemele prin sesizări şi adrese. Într-un comunicat de presă referitor la activitatea parlamentarului constănţean, remis redacţiei, se precizează că majoritatea problemelor semnalate de cetăţeni au fost soluţionate. Una dintre persoanele ajutate a fost Stere Tutungiu. El a solicitat un răspuns din partea Prefecturii Constanţa referitor la despăgubirile pe care trebuie să le primească de la bulgari, conform Legii nr.9/1998, şi i s-a adus la cunoştinţă că cererea înaintată de la biroul deputatului va fi soluţionată în următoarea şedinţă a Comisiei Judeţene Constanţa pentru aplicarea Legii nr. 9/1998. Un alt caz semnalat şi soluţionat este al locatarei Vioricăi Apetroae, din Constanţa. Ea semnala că administratorul blocului în care locuieşte nu-şi exercita obligaţiile de serviciu: nu organizează şedinţe cu locatarii blocului, îşi măreste veniturile fără să aducă la cunoştinţă acest lucru, nu afişează pe listele de plată toate cheltuielile de întreţinere ale blocului, nu efectuează controlul lunar al apometrelor din locuinţe, locatarii neavînd niciun mijloc de constrîngere a acesteia. Deputatul a trimis o adresă către Gabriela Teşuleanu, din cadrul Primăriei Constanţa, persoana care se ocupă de Asociaţiile de Proprietari din Constanţa. Reprezentantul Primăriei Constanţa a răspuns adresei întocmite de deputatul social-democrat că s-au luat toate măsurile necesare punerii în ordine a activităţii Asociaţiei de Proprietari nr. 112: convocarea adunării generale, verificarea listelor de plată, efectuarea verificării periodice a apometrelor individuale. În plus, Primăria a comunicat că asociaţia în cauza are datorii foarte mari către furnizorii de servicii şi că RADET Constanţa a notificat asociaţia pentru achitarea debitului restant în valoare de 219327.33 lei.



12