Alimentele importate, mai ieftine prin eliminarea taxelor vamale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Alimentele importate, mai ieftine prin eliminarea taxelor vamale

Social 28 Decembrie 2006 / 00:00 680 accesări

Importurile din UE vor avea taxă vamală zero începînd cu 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, în timp ce pentru cantităţile importate din ţări terţe, România va aplica Tariful Comun, stabilit anual de UE. Reprezentanţii firmelor din sectorul agroalimentar apreciază că eliminarea taxelor vamale va conduce la o creştere a importurilor româneşti din spaţiul european, însă piaţa se va regla pe termen mediu şi lung. Totodată, preţurile alimentelor din import ar putea scădea, iar producătorii locali vor recurge şi ei la reduceri de preţuri, pentru a face faţă concurenţei. Pe piaţa laptelui, importurile se vor dubla anul viitor, pînă la aprox. 200 de milioane euro, potrivit preşedintelui Asociaţiei Patronale din Industria Laptelui (APRIL), Valeriu Steriu, deşi România produce cu 25% mai mult lapte faţă de cota alocată de UE. Explicaţia lui Steriu este aceea că multe dintre firmele de profil vor fi nevoite să apeleze la importuri, întrucît vor putea realiza livrări pe piaţa comunitară numai dacă procesează lapte conform (care îndeplineşte anumite criterii biologice stabilite de UE - n.r.), în condiţiile în care 80% din crescătorii de vaci din România deţin una sau două animale şi produc, în mare parte, lapte care nu corespunde cerinţelor europene.

De asemenea, livrările de carne din spaţiul european vor creşte în 2007, însă volumul total al importurilor va rămîne constant, pentru că firmele care acum aduc produse din Brazilia sau SUA se vor orienta către furnizori din state UE, anticipează patronatul din domeniu. Firmele vor importa şi cantităţi mai mari de zahăr alb, în detrimentul celui brut, în timp ce livrările europene de ulei nu vor creşte simţitor, preţul oaleaginoaselor şi uleiului fiind mai ridicat în UE decît în România, din cauza costurilor ridicate cu forţa de muncă. Produse lactate s-ar putea ieftini cu 20-30% anul viitor. Firmele de panificaţie estimează la rîndul lor reduceri de preţ, de 10-15%, în prima parte a anului 2007, în cazul produselor importate. Scumpirea grîului la nivel mondial face însă ca prognoza privind evoluţia preţurilor anul viitor să fie nesigură. Carnea de porc şi de vacă ar putea fi mai ieftină după aderare, la finele primului trimestru din 2007, în timp ce producătorii de carne de pui sînt optimişti şi afirmă că nu vor exista fluctuaţii semnificative de preţ anul viitor.



Ştiri recomandate

12