Amendamente la Legea lustraţiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Amendamente la Legea lustraţiei

Politică 03 Octombrie 2006 / 00:00 750 accesări

Iniţiatorii Legii lustraţiei au cîteva amendamente la textul final al legii, iar acestea au fost dezbătute, ieri după-amiază, la Timişoara, la sediul Societăţii Timişoara. Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi-a exprimat speranţa, ieri, într-o conferinţă de presă, ca această dezbatere pe marginea legii lustraţiei să fie ultima “la care se vor aduce cîteva amendamente care să elimine din actualul text orice element prin care această lege ar putea fi declarată neconstituţională”. La dezbateri au participat preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, senatorul liberal de Timiş Adrian Cioroianu, iniţiator al Legii Lustraţiei, consilierul Marius Oprea şi preşedintele Societăţii Timişoara, Florian Mihalcea. Marius Oprea a declarat, la rîndul său, că, dacă Legea lustraţiei intră în actuala formă în Parlament, Traian Băsescu nu ar mai putea candida încă o dată la preşedinţia României: “Actuala lege spune că nu poate fi preşedintele României cineva care a colaborat cu Securitatea, iar dacă Legea Lustraţiei intră în actuala formă, mă tem că preşedintele Traian Băsescu nu va mai putea candida a doua oară. El a recunoscut că a colaborat cu Securitatea pe linie profesională”. Potrivit lui Bogdan Olteanu, Legea Lustraţiei a trecut de Senat, se află în prezent pe ordinea de zi a Comisiei juridice de la Camera Deputaţilor, iar el speră ca, în următoarele două săptămîni, să ajungă în plen. Proiectul Legii lustraţiei aparţine Societăţii Timişoara, dar odată preluată de către parlamentarii liberali Adrian Cioroianu, Eugen Nicolăescu, Viorel Oancea şi Mona Muscă, continuarea demersurilor parlamentare pentru adoptarea Legii este o hotărîre ce poate fi luată doar de către iniţiatori.



12