"Arte Vizuale", expoziţie a UAP Constanţa 1

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

"Arte Vizuale", expoziţie a UAP Constanţa 1

Cultură 07 Martie 2007 / 00:00 1778 accesări

Filiala Constanţa 1 a Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAP) a vernisat, luni seară, în Campusul Universităţii "Ovidius", expoziţia de artă plastică intitulată "Arte Vizuale". La evenimentul expoziţional au fost prezenţi membri ai UAP Constanţa 1, printre participanţi numărîndu-se şi criticii de artă Florica Cruceru şi Alice Dinculescu, precum şi studenţi ai Facultăţii de Arte, specializarea Pedagogie - Arte Plastice şi Decorative. Pe simezele campusului universitar au fost expuse peste 40 de lucrări - picturi, grafice, tapiserii, sculpturi din bronz şi ceramică, dar şi elemente decorative, majoritatea realizate în culori pămîntii. "Privind lucrările expuse, publicul va observa că Dobrogea, care îi pasionează pe artiştii dobrogeni, este a pămîntului. Nu este deloc o Dobroge a apei şi spun acest lucru pentru a şti să priviţi şi altfel lucrările pe care, uneori, vi se pare că le înţelegeţi. Consider că această semnificaţie este un lucru extraordinar, care se întîmplă mereu în creaţia artiştilor români, fie că sînt de aici sau din altă parte a ţării", a precizat criticul de artă Alice Dinculescu.

Expoziţia este rezultatul unei concepţii a artiştilor, expozanţii participînd la crearea ambientului, la realizarea unor puncte de interes. Lucrările au fost expuse nu în funcţie de numele autorilor, ci ţinîndu-se cont de complementaritatea dintre lucrări. Astfel, temele abordate de artiştii plastici se completează, fie că este vorba de o pictură sau tapiserie, fie că este o sculptură. Inclusiv culorile (majoritatea fiind nuanţe de maro şi brun) se îmbină, expoziţia fiind un tot unitar. Remarcabile sînt lucrările create de artiştii tineri din Filiala Constanţa 1 a UAP, care au creat într-un stil cu totul aparte. "Sînt impresionată de forţa care se desprinde din creaţia lor şi de aplombul cu care se prezintă. La fel de impresionată sînt şi de numărul lucrărilor expuse de ei, pentru că spaţiul acesta generos a fost umplut perfect", a subliniat criticul de artă Florica Cruceru.

Complementaritatea dintre lucrări a demonstrat faptul că există o colaborare între generaţiile de artişti. "Foarte bunul portretist Nicolae Mira este prezent cu două lucrări de mare fineţe, de cizelare de meşteşugar, iar dincolo este Mircea Enache, cu nişte explozii de elemente care se asociază în poziţii foarte ciudate, dar care sînt de o frumuseţe aparte. Important este că se fac expoziţii şi că nu este o ruptură între generaţii. Sînt fericită că la fiecare generaţie este un alt eşalon", a adăugat Florica Cruceru.

Timp de două săptămîni, campusul universitar va găzdui expoziţia "Arte Vizuale", care reuneşte lucrări create de Gabriela Gheorghe, Alfred Ipser, Mădălina Sfetcu, Eduard Andrei, Gabriel Brojboiu, Anca Apostolache, Anca Deaconu, Irina Pal, Leonte Năstase, Livia Manciu, Marian Mateescu, Elena Dinu, Gabriela Toma, Petre Nechita, Daniela Ţurcanu, Iuliana Radu, Vica Soos, Gheorghe Firică, Petre Roşca, Victoria Pastuch, Alexandru Isopescu, Angela Bocu, Anamaria Baciu, Georgian Apostolache, Gelu Costea, Marian Deaconu, Eusebio Spînu, Nicolae Mira, Constantin Papadopol, Gheorghe Caruţiu, Radu Fulga şi Mircea Enache.



12