Asistenta de la Maternitatea Giuleşti a minţit

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Judecătorii:

Asistenta de la Maternitatea Giuleşti a minţit

Sănătate 26 August 2010 / 00:00 1061 accesări

Asistenta Florentina Cîrstea de la Maternitatea Giuleşti a dat o declaraţie nesinceră în faţa procurorilor, acesta fiind unul din motivele pentru care magistraţii Judecătoriei sectorului 6 au decis arestarea acesteia pentru 29 de zile. “Inculpata are o poziţie oscilantă, iniţial declarând că a sesizat existenţa unui miros de plastic ars şi a unui fâşâit, în timp ce hrănea un copil, şi a ieşit din salon pentru a sesiza incidentul, recunoscând ulterior că a lipsit în intervalul timp în care s-a declanşat incendiul”, se arată în motivarea dată de Judecătoria Sectorului 6. În timpul procesului, asistenta a declarat că a părăsit salonul de terapie intensivă unde se aflau 11 bebeluşi, a intrat în salonul alăturat – Cezariene - apoi s-a dus la toaletă unde a stat un minut, după care a revenit în salon, unde o colegă a rugat-o să-i ţină locul deoarece trebuia să plece la o intervenţie chirurgicală. “Inculpata doreşte să acrediteze ideea că a părăsit salonul pentru o situaţie de forţă majoră şi pentru a o ajuta pe colega sa, însă declaraţia sa este contrazisă de celelalte probe administrate în cauză”, se mai arată în motivare. Judecătorii susţin că asistenta a discutat cu acea colegă probleme personale, cele două fiind întrerupte de zgomotele de pe hol, după izbucnirea incendiului. “Instanţa apreciază că asistenta Florentina Cârstea nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu stabilite în fişa postului, în sensul că nu a supravegheat în permanenţă copiii aflaţi în salon şi că, părăsind în mod nejustificat salonul, a făcut imposibilă sesizarea momentului izbucnirii incendiului şi luarea măsurilor de evacuare a nou-născuţilor în prima fază a declanşării focului”, se mai arată în motivarea Judecătoriei Sectorului 6. În faţa instanţei, avocata asistentei, Simona Pârvu, le-a spus judecătorilor că Florentina Cârstea “nu este o criminală, aşa cum a spus mass-media” şi că, în acest caz, este vorba de o culpă comună, deoarece sistemul medical nu permite personalului să-şi facă treaba şi “ar trebui ca un cadru medical să-şi facă nevoile fiziologice în salon pentru a nu părăsi salonul”.



12