Au început pregătirile pentru "Festivalul Naţional de Muzică Uşoară DanS"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Au început pregătirile pentru "Festivalul Naţional de Muzică Uşoară DanS"

Monden 08 Septembrie 2006 / 00:00 800 accesări

Ajuns la cea de a II-a ediţie, "Festivalul Naţional de Muzică Uşoară DanS", organizat de Primăria Municipiului Medgidia şi Consiliul Local Medgidia, se va desfăşura, în perioada 26-29 septembrie, pe scena Casei de Cultură "Lucian Grigorescu", din localitate. Evenimentul va avea trei seri de concurs, prima va fi de interpretare, cea de a doua seară va fi rezervată creaţiei, iar în a treia vor intra în competiţie şlagărele, ultima seară fiind cea a Galei Laureaţilor. Din juriul festivalui vor face parte compozitori, oameni de radio şi televiziune, iar Gheorghe Boruga este Directorul festivalului, iar compozitorul Viorel Gavrilă este directorul artistic. Valoarea premiilor se ridică la suma de 9.500 euro, marele premiu fiind în valoare de 3.000 euro. Premiul I la secţiunile interpretare şi creaţie -1000 euro, ocupanţii locurilor doi vor primi 500 euro, iar locul al III-lea - 200 de euro. La şlagăre, concurenţii vor fi răsplătiţi cu trei premii, fiecare în valoare de 600 de euro, fiind punctate "Cea mai bună interpretare a unui şlagăr", "Cea mai bună interpretare a unui şlagăr din repertoriul lui Dan Spătaru" şi "Cea mai bună prezenţă scenică".

Concurenţii vin din toate colţurile ţării şi au fost selectaţi după numeroase preselecţii, desfăşurate în nouă oraşe din ţară. Selecţia finală a vut loc, zilele trecute, la Medgidia, unde, din 46 de concurenţi au rămas 26, care vor participa la secţiunea interpretare. Judeţul Constanţa va fi reprezentat, la interpretare, de Anita Radu din Constanţa şi de Tania Neacşu din Medgidia. La creaţie vor intra în concurs 12 piese, unele dintre acestea fiind compuse de Ştefan Georgescu, Marcel Dragomir, Ionel Tudor, Răzvan Trandafir. În seara şlagărelor, pe scena Casei de Cultură din Medgidia, vor urca artişti consacraţi, care vor interpreta piese ce reprezintă teatrele de revistă din întreaga ţară. "Prin acest eveniment vom încerca să relansăm teatrele de revistă, dar vom încerca să promovăm şi tinerii interpreţi", a declarat directorul festivalului, Gheorghe Boruga.

Taguri articol


12