Avortul, supus dezbaterii publice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Avortul, supus dezbaterii publice

Eveniment 23 Iunie 2008 / 00:00 574 accesări

Cazul fetiţei de 11 ani, din Neamţ, care a rămas însărcinată după ce a fost violată de unchiul ei, a intrat şi în atenţia ministrului Sănătăţii Publice, Eugen Nicolăescu, după ce medicii Maternităţii din Iaşi au luat decizia că fetiţa poate păstra sarcina. Demnitarul vrea modificări legislative, aşa că are în plan o dezbatere publică privind avortul. Nicolăescu spune că atunci cînd s-a creat legea în România, nimeni nu s-a gîndit că se poate ajunge şi la asemenea situaţii. “Poate că ar trebui să facem o modificare legislativă, în sensul de a se permite legal intervenţia medicului, în sensul de a întrerupe o sarcină, chiar dacă se ajunge la o formă foarte evoluată, în care fătul poate fi viabil”, a mai spus ministrul Sănătăţii. Aşa se face că oficialul vrea o dezbatere publică, tocmai pentru a afla care este şi părerea cetăţenilor României, care este părerea Bisericii, ce zic politicienii. Faptul că în Codul Penal se arată că, la persoanele în vîrstă de 14 ani, întreruperea sarcinii poate avea loc doar dacă aceasta pune în pericol viaţa mamei, a dus la luarea deciziei specialiştilor Comisiei de etică. Şi Nicolăescu a subliniat că nu poate să vorbească decît despre lucruri legale, nu sufleteşti şi că orice decizie de natură medicală trebuie să o ia medicii. Un lucru este cert: decizia doctorilor nu poate fi sub nicio formă atacată, şi asta pentru că sarcina pacientei evoluează corespunzător. Tînăra trebuie însă să fie, în permanenţă, sub stricta supraveghere a cadrelor medicale de specialitate, în contextul în care au de-a face cu o mămică mult prea tînără şi nu ar fi exclus să apară probleme medicale. Reamintim că, nu de mult, fetiţa s-a plîns părinţilor că are dureri abdominale, astfel că ei s-au dus cu gîndul la faptul că odrasla lor ar putea să aibă o criză de apendicită. Au mers cu ea, imediat, la Policlinica din localitate, unde au descoperit, cu stupoare, că, de fapt, cea mică era gravidă. Abia atunci copila s-a plîns că a fost agresată sexual chiar de unchiul ei, de 19 ani, în casa bunicii, dar şi că a fost ameninţată cu moartea dacă va scoate o vorbă despre incident. Deşi iniţial s-a spus că fetiţa nu ar putea să ducă sarcina la bun sfîrşit, un alt consult de specialitate a arătat contrariul.



12