Axiopolis Cernavodă, eliminată la loviturile de departajare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În Cupa României la fotbal

Axiopolis Cernavodă, eliminată la loviturile de departajare

Sport 12 Septembrie 2018 / 21:41 938 accesări

Echipa Axiopolis Cernavodă, din Liga a 3-a, a fost foarte aproape de a trece de o formaţie din eşalonul secund, Dacia Unirea Brăila, în Cupa României la fotbal, însă jucătorii antrenaţi de Ionel Melenco au cedat la loviturile de departajare. Întâlnirea disputată miercuri, pe stadionul „Trust” din Cernavodă, în faza a patra a etapei naţionale, s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, după 120 de minute de joc. Axiopolis a deschis scorul prin Silviu Moise, în minutul 25, după care oaspeţii au preluat conducerea până la pauză, prin golurile marcate de M. Maxim, în minutul 30, şi Bebey, în minutul 45. Egalarea a venit în minutul 79, gol Andrescu, iar în a doua repriză a prelungirilor Axiopolis a irosit două situaţii de a înscrie golul victoriei şi al calificării în 16-imile de finală ale competiţiei. La loviturile de departajare, divizionara secundă s-a impus cu scorul de 4-1, pentru Axiopolis marcând Silviu Moise, în timp ce Coconaşu şi G. Rusu au ratat de la punctul cu var.

Au evoluat pentru Axiopolis: Puia - Acasandrei, Daniel Zaharia, Leo Gheorghe, Andrescu - Coconaşu, Creţu - Beşleagă, S. Moise, E. Bolat (60 G. Rusu) - Anton (46 M. Hristu).

După ce a jucat de la egal la egal cu Dacia Unirea Brăila, Axiopolis va evolua sâmbătă, 15 septembrie, de la ora 17.00, în deplasare, în etapa a 4-a a Ligii a 3-a, Seria a 2-a, cu CSM Olteniţa. Iar marţi, 18 septembrie, de la ora 17.00, tot în deplasare, va disputa restanţa din etapa a 3-a, cu Înainte Modelu.



12