Bărbat împuşcat mortal în stradă cu mai multe gloanțe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Focuri de armă, în Măgurele, la doi pași de București

Bărbat împuşcat mortal în stradă cu mai multe gloanțe

Eveniment 06 August 2019 / 12:51 2324 accesări

O femeie din Măgurele a auzit, marţi dimineaţă, două focuri de armă şi, ulterior, a găsit în faţa porţii sale un bărbat inconştient. Ulterior, echipajele de intervenţie au constatat decesul bărbatului, iar procurorii efectuează cercetări.

„În această dimineaţă, în jurul orei 03:17, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în comuna 1 Decembrie, în vecinătatea oraşului Măgurele, a auzit două focuri de armă şi a găsit în faţa porţii o persoană inconştientă, de sex masculin”, informează Poliţia Ilfov.

Potrivit sursei citate, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii din Măgurele, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciul Arme, Explozibili şi Substanţe Periculoase, precum şi ambulanţa, care au constatat decesul bărbatului prin împuşcare. De asemenea, a fost anunţat Servicul de Medicină Legală.

„În prezent se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat, urmărirea penală fiind în competenţa exclusivă a procurorilor de pe lângă Parchetul Tribunalului Ilfov”,mai arată Poliţia Ilfov.

Reprezentanţii Parchetului Tribunalului Ilfov au precizat, pentru MEDIAFAX, că gelozia este mobilul crimei din oraşul Măgurele. Trupul bărbatului este, în prezent, la autopsie.



Ştiri recomandate

12