Bolnavii de cancer găsesc sprijin şi peste hotare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bolnavii de cancer găsesc sprijin şi peste hotare

Justiție 29 August 2006 / 00:00 1100 accesări

Asociaţia Oncologic-Rom este binecunoscută în rîndul bolnavilor de cancer din judeţul Constanţa. Nu puţine au fost cazurile în care această fundaţie a demarat acţiuni de strîngeri de fonduri pentru cei care aveau nevoie de intervenţii chirurgicale în străinătate şi cărora dreptul la viaţă le-a fost refuzat doar pentru că nu dispuneau de banii necesari pentru aceste operaţii. Eforturile celor care fac parte din Asociaţia Oncologic-Rom nu au rămas fără ecou, această fundaţie fiind ajutată de o serie de alte asemenea organizaţii de peste hotare. "Am rămas uimită de impactul pe care l-am avut asupra unor persoane din Marea Britanie sau Olanda. Într-o zi m-am pomenit cu un telefon de la un tînăr din Marea Britanie, de origine turcă. Acesta m-a rugat să îi permit să urmărească pentru cîteva zile felul în care lucrăm aici, la Asociaţie, deoarece a auzit că am reuşit să ajutăm persoane care suferă de cancer, dar şi că am iniţiat o serie de campanii de prevenire a acestei boli", a declarat preşedintele Asociaţiei Oncologic-Rom, Corina Alexandru. Levent Sun a petrecut 10 zile la Constanţa, a discutat cu bolnavii de cancer internaţi în Clinica de Oncologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanta şi s-a hotărît să demareze un proiect asemănător în Turcia. Astfel, cele două organizaţii vor apela una la ajutorul celeilalte, încercînd să găsească soluţii ca bolnavii să fie trataţi şi în clinicile din Turcia.



12