Bonus Malus înseamnă, de fapt, Hocus Pocus

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Între timp, pe planeta RCA...

Bonus Malus înseamnă, de fapt, Hocus Pocus

Eveniment 23 Decembrie 2014 / 00:00 649 accesări

Doar 2,3% dintre șoferii români au fost sancționați, în ultimul an, prin sistemul Bonus Malus, care presupune polițe mai scumpe pentru cei care au făcut accidente. Practic, doar 2 din 11 șoferi cu probleme au fost taxați, asigurătorii mulțumindu-se să scumpească în bloc asigurarea RCA. În tot acest timp, diferențele între ce plătește un tânăr dintr-o zonă urbană și un pensionar de la sat rămân uriașe, fiind greu de spus dacă asigurătorii se protejează sau joacă în stil mafiot.

„NORMALITATE“ Prețul polițelor RCA din România variază între „cumpără-mă și roagă-te“ și „mori de ciudă, tânăr sub 30 de ani din zonă urbană“. La Constanța, spre exemplu, un șofer de 26 de ani, care conduce o Dacia Logan cu motor de 1,6 litri și 90 cai putere, plătește, în cel mai bun caz, vreo 1.400 și ceva de lei pentru asigurarea obligatorie. Al doilea cel mai bun preț este 2.100 - 2.200 lei, după care se ajunge în sferele absurdului, la peste 4.000 lei. Și asta pentru că doar asigurătorii imbecili privesc RCA drept o poliță de protecție socială. Cei cu cap au intuit de ceva vreme că într-o țară atât de săracă nu te poți îmbogăți din CASCO. De notat că asigurările obligatorii din România sunt mult mai scumpe față de cele din Germania sau Marea Britanie, raportat la salariul minim pe economie. Astfel, potrivit datelor Eurostat, tinerii plătesc de cinci ori mai mult decât persoanele mature din România, de trei ori mai mult față de nemți și aproape dublu comparativ cu britanicii. De-a lungul lui 2014 au fost multe proteste împotriva asigurătorilor, fie în stradă, fie în zona politică, toate având același laitmotiv - practicile companiilor autohtone de profil sunt mafiote. Punct.

REPLICA De cealaltă parte, singura explicație a asigurătorilor este că șoferii tineri fac mai multe accidente. În ultimii doi ani, statistica arată că tinerii au produs cele mai multe daune, în majoritatea accidentelor fiind implicate, în general, persoane fără prea multă experiență la volan. Nu puține au fost cazurile în care un specimen de 18 ani s-a urcat la volanul unui bolid cu 400 cai putere și a făcut prăpăd pe șosea. Totuși, pentru șoferii normali există, începând din 2009, sistemul Bonus Malus, care ia în calcul istoricul de daune, la emiterea sau reînnoirea unei polițe. Astfel, după 4 - 5 ani de șofat fără accidente, un tânăr poate ajunge să plătească și 80 lei pentru o poliță RCA. Potrivit Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), doar 2,3% dintre șoferii care și-au cumpărat o poliță RCA în primele nouă luni ale anului au fost sancționați prin sistemul Bonus Malus. Procentul este destul de mic, având în vedere numărul daunelor produse în România. Un calcul simplu arată că, din 11 șoferi asigurați care fac accident, doar doi sunt penalizați atunci când își reînnoiesc polița RCA.

Taguri articol


12