Botiş trebuie să demisioneze din partid şi Parlament

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Somaţie

Botiş trebuie să demisioneze din partid şi Parlament

Politică 28 Aprilie 2011 / 00:00 639 accesări

Fostul ministru al Muncii, “onestul” Ioan Botiş, a ajuns, într-un final, pe mâna procurorilor anticorupţie. Dacă în alte cazuri procurorii DNA ar fi sărit ca arşi la auzul unui astfel de caz, acum a fost nevoie de sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) pentru a-i urni din loc. ANI a arătat că există indicii temeinice că Botiş e vinovat de infracţiunea de conflict de interese, dar şi în cazul soţiei sale, care a semnat în numele firmei pe care o administra un contract de închiriere a spaţiului familiei către ONG-ul Parteneriat Euroactiv, unde lucra ca expert. Dar staţi liniştiţi, lupta anticorupţie se face că funcţionează... uneori în regimul Boc! Nu ştim dacă “cinstitul” şi “sfântul” Botiş şi-a închipuit că poate scăpa basma curată dat fiind că era ministru sau s-a bazat pe faptul că organelor de control le va lua o grămadă de timp să verifice toate licitaţiile din sistem, cine cu cine se înrudeşte sau cât de legal sau ilegal este. Şi până se sesizează organele de control în cazul portocaliilor, de la bugetul de stat şi de la cel european mai picură pe ici pe colo nişte fonduri. Unde trebuie. Dacă nu era descoperit ONG-ul bistriţean chiriaş în casa lui Botiş, nu aflam prea curând unde se scurgeau milioanele de euro. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, a declarat, marţi seară, că documente privind activitatea Parteneriat Euroactiv au fost înaintate ANI şi Departamentului de Luptă Antifraudă (DLAF) şi că se aşteaptă o decizie care să fie baza legală pentru anularea proiectului şi recuperarea banilor din fonduri europene. Ea a fost întrebată cum de nu şi-au dat seama angajaţii guvernamentali că e o problemă cu contractul respectiv. “Dacă nu şi-a făcut treaba, şeful Autorităţii de Management cred că ar trebui să demisioneze”, a spus ea. Muntean a mai fost chestionată dacă şi corpul de control al Guvernului cercetează această chestiune, însă ea s-a rezumat la a spune că ştie ceva…dar nu poate spune. De cealaltă parte, PSD cere PDL o disociere de Ioan Nelu Botiş “ca urmare a scandalului de corupţie în care e implicat” şi recomandă pedeliştilor să-i ceară demisia colegului lor din partid şi din Parlament. Social democraţii avertizează că “implicarea unui ministru într-un scandal de corupţie care vizează fonduri europene poate avea efecte devastatoare asupra relaţiei României cu partenerii europeni”. Ei consideră că în cazul în care “României îi vor fi reduse alocările din fonduri europene, în viitoarea execuţie bugetară a UE, românii trebuie să ştie că vinovatul principal este această guvernare coruptă”. În opinia lor, una din marile priorităţi ale Guvernului ar trebui să fie convingerea partenerilor europeni că alocările din fonduri europene, în viitoarea execuţie bugetară a UE, nu trebuie să fie scăzute în cazul României. Potrivit PSD, PDL a fost “extrem de vocal” în cazul europarlamentarului Adrian Severin, pentru care formaţiunea social democrată “a luat decizii politice ferme, pentru că aşa a considerat că este corect”. Social democraţii consideră că pedeliştii “au tăcut complice în cazul fostului ministru al Muncii, deşi datele acestuia sunt foarte clare”. Dacă mai este important sau nu de ştiut, plăţile de fonduri europene pentru proiectul în care era implicată soţia lui Botiş au fost suspendate.



12