Bruxelles-ul va afla de atacurile speculative asupra leului!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bruxelles-ul va afla de atacurile speculative asupra leului!

Eveniment 06 Noiembrie 2008 / 00:00 1152 accesări

România ia poziţie faţă de băncile europene (din Franţa, Elveţia - n.r.) care erau cu un pas în groapa falimentului şi, după ce au fost salvate de banii guvernelor care le protejează, au aplicat o tactică josnică atacînd monede naţionale vulnerabile cum ar fi leul, zlotul, forintul sau leva. Partea română va aduce în discuţie mîine, la Bruxelles, la summitul european informal, problema atacurilor asupra monedei naţionale în urma unor tranzacţii de tip swap, a declarat purtătorul de cuvînt al Guvernului, Camelia Spătaru. \"Printre mesajele pe care România le va da va fi şi cel (...) ca monedele naţionale din statele non-euro să fie protejate de atacurile speculative\", a precizat Spătaru. În cadrul summitului european vor fi dezbătute măsurile care se impun în contextul crizei economico-financiare internaţionale. Premierul român a avut deja convorbiri cu omologii săi din Polonia, Ungaria şi Bulgaria, pentru a formula un punct de vedere comun legat de atacurile asupra monedelor naţionale ale statelor pe care le reprezintă. Operaţiunile speculative asupra leului au fost exercitate de o serie de bănci, din ţări europene, salvate de la faliment cu ajutorul banilor publici. \"Dorim să articulăm o poziţie comună. Nu mi se pare normal ca în anumite ţări băncile să fie salvate cu bani publici şi, după aceea, aceleaşi bănci să facă operaţiuni speculative pe moneda românească. Cu alte cuvinte să facă operaţiunile speculative şi să facă profit pe cîrca contribuabilului român. Aceste lucruri trebuie rezolvate”, a declarat Tăriceanu. Efectele speculaţiilor asupra monedelor naţionale vulnerabile au constat în creşterea volatilităţii acestora. Pe piaţa românească, leul s-a depreciat rapid la începutul lunii trecute, atingînd, în 6 octombrie, cotaţii de peste 3,98 lei/euro, pentru ca, în 22 octombrie, cursul să-şi revină şi să coboare sub 3,60 lei/euro. \"Este un atac eşuat asupra leului. S-au format poziţii lungi pe leu, finanţate de regulă prin operaţiuni de tip swap şi, cînd nu s-au mai putut finanţa, s-au prăbuşit. Ca orice prăbuşire, scoate fum, iar fumul s-a văzut în piaţa monetară\", declara în 20 octombrie guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Taguri articol


12