Căldură în toate şcolile din judeţ

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Căldură în toate şcolile din judeţ

Social 24 Octombrie 2007 / 00:00 582 accesări

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa susţin că toţi elevii constănţeni beneficiază de căldură în şcolile în care învată şi că nu s-au înregistrat plîngeri cum că lucrurile ar sta altfel. Potrivit declaraţiei inspectorului şcolar general, din cadrul ISJ, prof. Marian Sîrbu „chiar dacă prin descentralizare s-a stimulat rolul comunităţilor şi autorităţilor locale în educaţie, acestea fiind responsabile cu asigurarea combustibilului solid, ISJ este preocupat de situaţia pregătirii unităţilor de învăţămînt pentru perioada de iarnă. Ţinem legătura permanent cu şcolile şi autorităţile locale pentru ca actul educativ să se desfăşoare în cele mai bune condiţii”. Astfel, în municipiul Constanţa, situaţia este următoarea: 149 de şcoli au centrale termice proprii, patru şcoli au încălzire electrică (Dulceşti, Moşneni, Făurei şi Stupina), 132 de unităţi de învăţămînt sînt racordate la CET, iar restul se încălzesc la sobe. „Toate unităţile de învăţămînt au asigurate resursele necesare pentru încălzire, neexistînd sesizări pe această temă”, a mai declarat inspectorul general. Cu toate acestea, ar exista o problemă, în cazul şcolilor care beneficiază de centrale termice şi care au nevoie de personal specializat pentru a avea grijă ca centrala să funcţioneze în siguranţă, în cele mai bune condiţii. Personalul specializat a fost identificat în persoana unui „fochist”, iar direcţiile unora dintre şcolile cu centrale caută acum soluţii de integrare a „fochistului” în sistemul administrativ intern.



12