Când dau olimpicii examenele naționale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Calendarul Ministerului Educației

Când dau olimpicii examenele naționale

Social 29 Aprilie 2015 / 00:00 473 accesări

Elevii deosebiți care s-au calificat în loturile naționale ale competițiilor școlare pot susține examenele naționale (Evaluarea Națională și Bacalaureatul) într-o sesiune specială de testări, pe care Ministerul Educației și Cercetării Științifice o organizează anual. Astfel, absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2014 - 2015 care fac parte din loturile de pregătire pentru olimpiadele internaționale 2015 vor putea susține Evaluarea Națională în perioada 8 - 12 iunie. Modificarea a fost propusă pentru că olimpiadele internaționale se desfășoară în lunile iunie și iulie, perioadă care se suprapune cu desfășurarea Evaluării Naționale și a Bacalaureatului. De asemenea, Ministerul Educației organizează o sesiune specială de Bac pentru absolvenții claselor a XII-a, care se va desfășura în perioada 16 - 29 mai, în județul Ilfov. Înscrierea candidaților se face pe 16 și 17 mai, la secretariatul unității școlare numite centru de examen de către Comisia Județeană de Bacalaureat a Inspectoratului Școlar Județean Ilfov. Mai multe detalii despre organizarea Bac-ului special sunt disponibile pe site-ul www.isjilfov.ro

EXCELENȚA ÎI SCAPĂ DE PROBE LA BAC Elevii care au obținut performanțe remarcabile la olimpiadele și concursurile internaționale pot să sară peste anumite probe scrise la Bacalaureat. Ministerul Educației a publicat lista pentru anul 2015 a olimpiadelor pentru care se poate echivala proba scrisă de la Bac cu nota maximă. Astfel, sunt scutiți de proba scrisă elevii care în cei patru ani de școală au luat premii individuale la Olimpiada Internațională (OI) de Lectură, OI de Lingvistică, OI de Limba și Literatura Maghiară sau Turcă, OI de Limbă și Creație Literară Rromani, OI de Limba Germană, Rusă, Poloneză sau OI a Elenismului. În domeniul științelor, vor putea spune ”pas” probei scrise de la Bac corespunzătoare OI de Matematică, Olimpiadei Balcanice de Matematică, Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori și Olimpiadei de Matematică pentru Liceele Maghiare din Europa. De asemenea, elevii care în cei patru ani de școală au obținut premii la OI de Fizică, OI de Chimie, OI de Chimie ”Mendeleev”, Olimpiada Balcanică de Chimie, OI de Biologie și Olimpiada Pluridisciplinară ”Tuymaada” vor lua la probele scrise ale Bacalaureatului nota 10. În aceeași categorie se încadrează și elevii care au avut rezultate la OI de Filosofie, OI de Geografie, OI de Informatică, Olimpiada de Informatică a Țărilor din Europa Centrală, Olimpiada Balcanică de Informatică și Turneul Interanțional de Informatică ”Shumen”.

Taguri articol


12