CCR a amânat pronunțarea în cazul conversiei creditelor în franci elvețieni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CCR a amânat pronunțarea în cazul conversiei creditelor în franci elvețieni

Economie 18 Ianuarie 2017 / 11:38 617 accesări

Curtea Constituţională a decis, miercuri, să amâne pentru data de 7 februarie, pronunţarea pe Legea conversiei creditelor din franci elveţieni în lei la cursul istoric, preşedintele CCR Valer Dorneanu, argumentând că este nevoie de "examinarea mai adâncă a problematicii".

Este a doua amânare a pronunţării unei decizii pe această speţă, prima fiind în luna noiembrie 2016.

"Am amânat-o pentru acea formulă magică, pentru examinarea mai adâncă a problematicii și pentru a da o decizie care să fie și în consonanță - nu în sensul soluției finale a admiterii sau respingerii - cu analiza pe care am făcut-o acolo cu privire la retroactivitate, cu privire la impreviziune - dacă se aplică și aici sau nu", a precizat, miercuri, preşedintel Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu.

El a precizat că nu au fost solicitate alte decizii sau documente.

"N-am mai cerut nimic, doar simțim nevoia unei aprofundări a motivelor pentru care vom da o soluție sau alta", a spus Dorneanu.

Taguri articol


12