Ce maladii poate produce schimbarea climatică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ce maladii poate produce schimbarea climatică

Ştiință 15 Martie 2017 / 22:00 969 accesări

Încălzirea globală, care contribuie la o creștere a poluării aerului și la o schimbare a habitatului țânțarilor vectori ai maladiilor infecțioase, face ca mai mulți oameni să se îmbolnăvească, estimează un grup de asociații medicale americane într-un raport publicat miercuri, relatează AFP. Grupul numit "Medical Society Consortium on Climate and Health", care reprezintă peste jumătate din corpul medical din SUA, menționează o a agravare a cazurilor de astm și o mai mare frecvență a patologiilor pulmonare și cardiace, precum și a maladiilor infecțioase. Obiectivul grupului este de a lansa o campanie pentru a-i ajuta pe decidenți să înțeleagă pericolele pentru sănătate provocate de schimbarea climatică și ce trebuie făcut pentru a le minimiza.

Măsurile avute în vedere sunt în principal o accelerare a tranziției spre surse de energie curate și o schimbare a anumitor obiceiuri ale americanilor, invitați să se deplaseze mai puțin cu mașina și să meargă mai mult cu bicicleta sau pe jos. Acest raport, intitulat "Alertă medicală! Schimbarea climatică ne dăunează sănătății", va fi distribuit membrilor Congresului, în majoritate republicani și care au în rândurile lor numeroși politicieni sceptici privind realitatea încălzirii globale. Documentul prezintă, de exemplu, pericolele pentru sănătatea pulmonară și cardiacă a creșterii numărului de incendii de pădure și a poluării aerului legate de încălzirea climatică, precum și efectele nefaste asupra organismului ale valurilor de căldură extremă, care devin tot mai frecvente. Autorii fac referire și la creșterea numărului infecțiilor care se răspândesc prin căpușe, precum maladia Lyme, și țânțari, vectori ai virusului Nilului de vest, febrei Dengue și virusului Zika, al căror habitat se extinde tot mai mult spre nord odată cu încălzirea. Din cauza schimbării climatice, fenomenele meteorologice extreme precum uraganele și secetele riscă să devină mai frecvente și mai distructive, ceea ce poate afecta sănătatea mentală a populațiilor afectate, mai estimează raportul.



12