Certificate verzi de un milion de euro

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Certificate verzi de un milion de euro

Justiție 08 Octombrie 2010 / 00:00 486 accesări

Grupul ceh CEZ, care construieşte în România parcuri eoliene cu o putere instalată de 600 MW, a primit în luna august certificate verzi de un milion de euro aferente producţiei de energie din surse regenerabile, a declarat, ieri, directorul de afaceri corporartiste al CEZ România, Adrian Borotea. „Am primit în luna august certificate verzi pentru o producţie de 18 GWh în turbinele eoliene din România, adică aproximativ un milion de euro”, a afirmat Adrian Borotea. El a adăugat că pentru 2010 şi 2011 grupul estimează că preţul certificatelor verzi va fi cel maxim prevăzut de legislaţie, respectiv de 55 euro pe unitate. Preţul minim al unui certificat verde este de 27 euro. Certificatele verzi sunt acordate producătorilor de electricitate din surse regenerabile, iar ANRE stabileşte cote anuale de certificate pentru furnizori, care sunt obligaţi să achiziţioneze de la producători un număr de certificate egal cu produsul dintre valoarea cotei obligatorii şi cantitatea de electricitate furnizată consumatorilor finali. Aceste certificate sunt emise lunar de operatorul de transport şi sistem Transelectrica pentru cantitatea de energie electrică regenerabilă produsă şi livrată în reţea. „Povara pe consumatori nu va fi aşa mare, aproape insignifiant, poate 1% în preţul final”, a precizat Adrian Borotea.



12