Cinci elevi, la spital după ce un coleg al lor a pulverizat cu spray lacrimogen în şcoală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cinci elevi, la spital după ce un coleg al lor a pulverizat cu spray lacrimogen în şcoală

Eveniment 27 Aprilie 2015 / 12:45 845 accesări

Cinci elevi de la o şcoală din oraşul Titu, judeţul Dâmboviţa, au ajuns la spitalul din localitate, în această dimineaţă, după ce un coleg al lor a pulverizat în şcoală cu un spray iritant lacrimogen, conducerea unităţii de învăţământ şi Poliţia deschizând anchete în acest caz. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dâmboviţa, Mihaela Anton, incidentul a avut loc, astăzi, înainte de începerea orelor, la Şcoala Generală nr. 1 "Victor Nicolae Grigorescu" din oraşul Titu, unde un elev din clasa a şaptea a pulverizat cu un spray iritant lacrimogen în zona băii unităţii de învăţământ, cinci elevi fiind afectaţi de substanţa iritantă. Medicul şcolii a luat decizia ca acei cinci copii să fie duşi imediat la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din localitate, unde cadrele medicale au stabilit că nu este nevoie de internare, starea lor nefiind gravă. Părinţii celor cinci elevi afectaţi au fost chemaţi să îşi ia copiii de la şcoală, aceştia fiind scutiţi de restul orelor de curs, a precizat Mihaela Anton. La nivelul şcolii în care s-a produs incidentul a fost deschisă o anchetă în urma căreia se va stabili ce sancţiune îi va aplicată elevului care a pulverizat sprayul iritant. Acesta nu este primul incident în care băiatul este implicat în şcoală, el fiind considerat un "elev problemă", potrivit unor reprezentanţi ai unităţii de învăţământ. La rândul său, Poliţia Dâmboviţa a deschis un dosar penal şi îl cercetează pe băiat pentru folosirea fără drept a unor substanţe periculoase, faptă care se pedepseşte cu închisoarea de la trei luni la un an sau cu amendă.



12