Cîrstea, în penultimul act la Tashkent

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Cîrstea, în penultimul act la Tashkent

Sport 26 Septembrie 2019 / 13:26 1189 accesări
Sorana Cîrstea a câștigat în urmă cu 11 ani turneul din Uzbekistan

Sorana Cîrstea a câștigat în urmă cu 11 ani turneul din Uzbekistan

Sorana Cîrstea (locul 96 WTA şi cap de serie numărul 8) s-a calificat, joi, în semifinalele turneului de categorie WTA International de la Tashkent (Uzbekistan), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari. În sferturile de finală, Cîrstea a învins-o, cu scorul de 7-5, 5-7, 6-1, pe Danka Kovinic (Muntenegru, locul 120 WTA), după două ore şi 23 de minute de joc. Cîrstea şi-a asigurat un cec în valoare de 11.500 de dolari şi 110 de puncte WTA. În penultimul act la Tashkent, Cîrstea o va întâlni pe Katarina Zavatska (Ucraina, locul 142 WTA).

Sorana Cîrstea a câştigat turneul de la Tashkent în 2008, acesta fiind singurul trofeu din cariera ei.

Tot la Tashkent, dar la dublu, perechea formată din Irina Begu (România) și Lidziya Marozava (Belarus), cap de serie numărul 2, a fost eliminată, joi, în sferturile de finală, de perechea alcătuită din Sharon Fichman (Canada) și Tatjana Maria (Croaţia), cu scorul de 7-5, 6-4, după o oră şi 17 minute de joc. Begu și Marozava vor primi un cec în valoare de 1.820 de dolari şi 60 de puncte WTA.

Taguri articol


12