CLM a cerut oficial destituirea lui Babu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CLM a cerut oficial destituirea lui Babu

Administrație 15 Mai 2008 / 00:00 612 accesări

Reprezentanţii Consiliului Local Municipal (CLM) Constanţa au elaborat şi transmis, ieri, două scrisori prin care solicită demiterea directorului general al Direcţiei Apele Române Dobrogea Litoral (DADL), Gheorghe Babu. Una este adresată ministrului Mediului şi Dezvoltării Durabile, Attila Korodi, iar cea de-a doua, directorului general al Administraţiei Naţionale a Apelor Române, Marius Postelnicescu. În textul scrisorilor sînt prezentate pe larg motivele pentru care se solicită destituirea lui Babu: „DADL, prin reprezentanţii săi legali, nu a respectat condiţiile prin care Consiliul Local al Municipiului Constanţa a aprobat planul urbanistic zonal al plajei din staţiunea Mamaia, care stabileşte numărul de beach-baruri care pot fi amenajate în staţiunea Mamaia şi locurile exacte în care acestea pot fi amplasate. Pe plaja din Staţiunea Mamaia s-au construit numeroase „locaţii comerciale” fără avizele şi autorizaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare”. Reamintim că, în şedinţa din 9 mai, consilierii locali muncipali au aprobat, cu votul majorităţii, trimiterea unei scrisori deschise către Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, după ce directorul DADL nu şi-a respectat promisiunea făcută în februarie consilierilor locali, referitoare la demolarea tuturor clădirilor ilegale de pe plajele din Mamaia pînă la 1 mai.



12