Codul galben de caniculă pentru aproape toată ţara a intrat în vigoare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Codul galben de caniculă pentru aproape toată ţara a intrat în vigoare

În unele zone, nopţile vor fi tropicale
Vremea 11 August 2019 / 08:19 2733 accesări

Avertizarea cod galben de caniculă şi disconfort termic pentru aproape toată ţara a intrat în vigoare duminică, meteorologii avertizând că se vor înregistra temperaturi de 38 de grade Celsius la umbă şi că, în unele zone, nopţile vor fi tropicale.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, valul de căldură va persista şi se va intensifica îndeosebi în cursul zilelor de luni (12 august) şi marţi (13 august) în toate zonele de câmpie şi de podiş, unde disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime, cu mult mai mari decât mediile climatologice specifice perioadei, se vor situa frecvent între 33 şi 36 de grade Celsius, mai ridicate până spre 37-38 de grade, duminică (11 august) în sud-vestul ţării, iar luni (12 august) şi marţi (13 august) în vest, nord-vest şi local în sud.

Pe arii restrânse, nopţile vor fi tropicale, cu temperaturi minime ce nu vor coborî sub 20 de grade Celsius.

Nici în Capitală, situaţia nu va fi altfel, meteorologii avertizând că bucureştenii vor avea parte de caniculă până marţi inclusiv, cu temperaturi maxime de 35 - 36 de grade Celsius.

Astfe, duminică (11 august), temperatura maximă va fi de 34 - 35 de grade Celsius, iar luni (12 august) şi marţi (13 august), va fi de 35 - 36 de grade Celsius.

Temperatura minimă va fi cuprinsă între 18 şi 22 de grade.

Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa şi noaptea, iar vântul va sufla slab şi moderat.



Ştiri recomandate

12