Colaborare transfrontalieră Cumpăna - Polski Trambesh

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Colaborare transfrontalieră Cumpăna - Polski Trambesh

Administrație 21 Ianuarie 2008 / 00:00 623 accesări

Autorităţile bulgare din localitatea Polski Trambesh, situată în districtul Veliko Târnavo, au iniţiat, în luna martie a anului trecut, un proiect, BG - 2005, pentru dezvoltarea turismului şi a afacerilor din zona bulgară. Condiţia ca Bulgaria să poată accesa fondurile europene a fost ca din proiect să mai facă parte o localitate din altă ţară. Autorităţile bulgare au ales comuna Cumpăna în acest sens şi au invitat administraţia constănţeană să participe la program. Acest lucru a fost posibil datorită parteneriatelor deja existente între edilii comunei constănţene şi autorităţile bulgare. Odată cu iniţierea proiectului, tot în martie 2007, a demarat şi întocmirea documentaţiei necesare, iar la finele anului trecut, proiectul a primit aprobare pentru implementare. Acum, cele două autorităţi locale sînt parteneri pentru susţinerea dezvoltării locale precum şi a parteneriatului transfrontalier economic. În perioada 18-19 ianuarie, reprezentanţii celor două autorităţi din România şi Bulgaria s-au întîlnit în localitatea bulgară Polski Trambesh, pentru a demara prima etapă a proiectului. „Este un proiect cu fonduri PHARE iniţiat de Guvernul Bulgariei, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Lucrărilor Publice din Bulgaria şi are ca obiectiv dezvoltarea economică din localitatea Polski Trambesh, din districtul Veliko Târnavo, şi localitatea Cumpăna din Constanţa. Totodată, între cele două localităţi se va semna şi un parteneriat de înfrăţire. Ca primar, nu am alt scop decît să obţin fonduri de la Uniunea Europeană, prin elaborarea de proiecte. Atît Bulgaria cît şi România trebuie să beneficieze de banii de la UE”, a declarat primarul Cumpenei, Mariana Gâju, subliniind importanţa accesării fondurilor europene. Cu această ocazie, cele două părţi au semnat şi un acord prin care s-a reînnoit contractul de colaborare în acest proiect cu finanţare europeană. În cadrul proiectului, cele două autorităţi locale organizează întîlniri între oamenii de afaceri români şi bulgari şi efectuează vizite în fiecare dintre cele două localităţi în parte. Organizarea şi desfăşurarea evenimentelor este asigurată de fiecare autoritate locală în parte, apoi fondurile utilizate sînt recuperate prin decont de la PHARE. Cheltuielile cu deplasările între cele două localităţi sînt suportate tot din fonduri europene. „Valoarea proiectului este de 145 de mii de euro, iar termenul de derulare a proiectului este de un an. În prezent sîntem în prima din cele şapte etape de implementare a proiectului”, a declarat coordonatorul proiectului din partea română, Marian Iutu. În luna mai urmează o nouă întîlnire între cele două autorităţi. De această dată, evenimentul va fi organizat la Cumpăna.



12