Comisia de anchetă a prezidențialelor din 2009 a trecut la treabă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Primele audieri

Comisia de anchetă a prezidențialelor din 2009 a trecut la treabă

Politică 22 Mai 2017 / 17:34 444 accesări

După multe vorbe și intenții anunțate, Comisia parlamentară de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009 a trecut la fapte. Adică a început să îi ia la întrebări pe cei implicați în scrutinul pentru alegerea președintelui din 2009, când Traian Băsescu a câștigat cel de-al doilea mandat la Cotroceni. Mai exact, este vorba despre acel moment în care seara am avut un președinte, în persoana social democratului Mircea Geoană, iar a doua zi dimineață ne-am trezit cu altul, adică Traian Băsescu. De altfel, chiar acest episod, care a inspirat o mulțime de bancuri și caricaturi, a generat și o mulțime de suspiciuni cu privire la posibila schimbare peste noapte a rezultatului alegerilor.

BĂNUIELI NEDOVEDITE

În prima zi de audieri, adică luni, 22 mai, a fost audiat jurnalistul Dan Andronic, cel care a făcut o serie de dezvăluiri ce au acutizat suspiciunile cu privire la o posibilă fraudare a rezultatelor alegerilor. Culmea, Andronic a precizat, luni, în faţa Comisiei de anchetă parlamentară privind alegerile prezidenţiale din 2009, că nu are dovezi în legătură cu faptul că în seara scrutinului s-ar fi discutat, acasă la Gabriel Oprea, despre fraudarea alegerilor. „Nu am niciun element că în acea seară s-a discutat sau au existat acţiuni care să pună la cale fraudarea alegerilor sau modificarea rezultatului”, a spus Andronic, în faţa membrilor Comisiei. „În seara de 5 decembrie 2009, am intrat în casa lui Gabi Oprea la 9.30 - 9.45. Acolo m-am întâlnit, în prima parte a casei, în living, cu Neculai Onţanu, primarul de la Sectorul 2, Puiu Iordănescu, soţia lui Gabriel Oprea, mai erau două doamne. Ne-am salutat, m-am aşezat acolo, lumea se uita la televizor în acea cameră, Gabi Oprea s-a uitat după mine. Ne-am dus în birou şi acolo am dat peste ceea ce am tot povestit - Laura Codruţa Kovesi, Florian Coldea, George Maior, şi Vasile Dîncu”, a spus Andronic.

ARHIVA E ACOLO, TREBUIE DOAR CONSULTATĂ

Printre cei audiați în comisie se numără și președintele Autorității Electorale Permanente, Marian Muhuleț. El a spus că instituția din conducerea căreia face parte deține arhiva Biroului Electoral Central de la alegerile din 2009, fiind distruse doar buletinele de vot nule și listele pentru verificarea votului multiplu. „Pe suport informatic avem procesele-verbale încheiate la nivelul secțiilor de votare așa cum ele au fost scanate de către reprezentanții INS la nivelul BEJ-urilor, plus baza de date cu toate rezultatele din secțiile de votare”, a precizat Muhuleț. Audierile continuă și în zilele următoare.



12