Continuă plecările de jucători de la CVM Tomis

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Situație tot mai dificilă pentru campioana României la volei masculin

Continuă plecările de jucători de la CVM Tomis

Sport 05 Ianuarie 2016 / 13:55 2460 accesări

Andrei Laza a anunțat conducerea clubului constănțean că nu va mai continua la CVM Tomis

Andrei Laza a anunțat conducerea clubului constănțean că nu va mai continua la CVM Tomis

Dragoș Pavel pleacă și el de la Tomis, iar Sergiu Stancu se va decide în următoarele zile

Dragoș Pavel pleacă și el de la Tomis, iar Sergiu Stancu se va decide în următoarele zile

Problemele financiare cu care se confruntă câștigătoarea ultimelor trei ediții ale Diviziei A1 la volei masculin par să nu-și găsească rezolvarea. În aceste condiții, situația la Club Volei Municipal Tomis Constanța devine din ce în ce mai dificilă, lotul de jucători suferind modificări față de startul sezonului. După despărțirile de jucătorii din străinătate, sosiți vara trecută la Constanța, acum încep să plece și voleibaliștii români. Primii care au primit dezlegare din partea clubului sunt Dragoș Pavel și Andrei Laza, care ar putea ajunge la Volei Club Caransebeș. În următoarele zile se va decide dacă va continua la Tomis și Sergiu Stancu, astfel că echipa constănțeană ar putea alinia în retur o formulă cuprinzând jucători cu vârsta sub 20 de ani, unii dintre ei încă juniori sau cadeți. O situație incredibilă în care a ajuns o formație care în urmă cu un an obținea calificarea între cele mai bune 12 echipe din Liga Campionilor.

„Din păcate, din cauza problemelor financiare, vom fi nevoiți să facem reduceri salariale, astfel că până la sfârșitul săptămânii vom cunoaște cu ce jucători vom continua. Ne aflăm într-un moment critic, pe care nu știu cum îl vom depăși”, a declarat directorul executiv al CVM Tomis, Serhan Cadâr.

În aceste condiții, șansele ca Tomisul să evite retrogradarea sunt din ce în ce mai mici, iar sportul constănțean mai pierde o echipă de valoare, care a dominat voleiul masculin românesc în ultimul deceniu, obținând rezultate de prestigiu și la nivel internațional.

Citește și:

CVM Tomis a reluat pregătirile

CVM Tomis a încheiat turul pe locul 7 al clasamentului



12