Control judiciar impus de DNA deputatului Florin Popescu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Control judiciar impus de DNA deputatului Florin Popescu

Eveniment 04 Iunie 2014 / 15:23 300 accesări

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus luarea măsurii controlului judiciar față de deputatul Florin Popescu, acuzat de folosirea influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. Potrivit unui comunicat al DNA, pe timpul cât se află sub control judiciar, Florin Popescu trebuie să respecte următoarele obligații: să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată schimbarea locuinței; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa conform programului întocmit sau ori de câte ori este chemat; să nu depășească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent; să nu comunice direct sau indirect cu persoana vătămată și martorii audiați în cauză. "Inculpatului Florin Popescu i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive", precizează DNA. Săptămâna trecută, plenul Camerei Deputaților a decis că deputatul Florin Popescu nu poate fi arestat preventiv. Deputatul Florin Popescu le-a cerut colegilor săi să nu îl considere un pericol public, argumentând că nu s-a opus bunului mers al Justiției. Procurorii DNA susțin că, în 2012, Florin Popescu, folosind influența și autoritatea decurgând din funcția de președinte al PDL Dâmbovița, i-a cerut administratorului unor societăți comerciale cantitatea de 50.000 - 60.000 pui grill (60 - 80 tone, cu valoare de peste 400.000 lei) pentru a o distribui în scop electoral cetățenilor din județul Dâmbovița în campania electorală pentru alegerile locale din iunie 2012, când a candidat pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița. Anchetatorii au reținut că, pentru a împiedica descoperirea faptei de corupție, omul de afaceri a livrat produsele în pungi neinscripționate, dintr-un spațiu de depozitare închiriat și folosit de o societate comercială care nu îi aparținea.



12