Cum te recuperezi după un cancer la sân! Sfaturile specialiştilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cum te recuperezi după un cancer la sân! Sfaturile specialiştilor

Sănătate 05 Noiembrie 2017 / 16:24 931 accesări

Cancerul de sân este un diagnostic grav, care afectează anual aproximativ 8.000 de femei din toată țara. De cele mai multe ori, tratamentul include, pe lângă chimioterapie și radioterapie, și mastectomia, o intervenție chirurgicală marcantă atât pentru trup, cât și pentru suflet. Însă chiar și așa, tratamentul nu se oprește aici. Operația presupune, uneori, și înlăturarea unor ganglioni limfatici invadați de celule canceroase, ceea ce poate determina apariția limfedemului. “Atunci când vorbim despre cancerul de sân, vorbim și despre o recuperare medicală de lungă durată. Mai cu seamă dacă luăm în considerare și reconstrucția mamară ulterior. Și asta deoarece orice intervenție chirurgicală presupune secționarea unor mușchi și, deci, o problemă în mobilitatea pacientului post-operator. În funcție de situație, o femeie care a trecut prin experiența cancerului de sân va avea nevoie de drenaj limfatic post-mastectomie pentru prevenirea sau tratarea limfedemului brațului, precum și de kinetoterapie, terapie manuală și alte tehnici de fizioterapie, înainte de reconstrucția mamară, pentru elasticizarea țesutului și mobilitatea articulară. După operația de reconstrucție, pentru o recuperare medicală mai rapidă, intervenția kinetoterapeutică trebuie realizată imediat pentru recâștigarea independeței în mobilitate”, declară Bogdan Goga, fizioterapeut în cadrul centrului Terapie pentru Mișcare, într-un comunicat primit la redacţie.

Rolul și importanța recuperării medicale în viața femeilor cu cancer de sân

RECUPERAREA MEDICALĂ POST-MASTECTOMIE Scoaterea unor ganglioni limfatici care au fost invadați de celulele maligne, în timpul operației, poate conduce la apariția limfedemului brațului. “Ganglionii limfatici joacă rolul unor „stații de epurare” prin care trece limfa în circulația sa prin organism. Este locul unde se distrug bacteriile și alte deșeuri care circulă prin limfă, deci au un rol extrem de important în menținerea unui imunități crescute. Este lesne de înțeles că dacă ganglionii vor fi scoși, atunci limfa va întâmpina un blocaj în momentul în care va ajunge în acel punct, iar dacă pacientul nu va lua atitudine, acest lucru va determina umflarea brațului, deci apariția limfedemului. Ceea ce noi, ca fizioterapeuți, facem în acest caz este să drenăm limfa spre ceilalți ganglioni limfatici, astfel încât aceasta să circule corespunzător. Recuperarea medicală prin drenaj limfatic este recomandată la scurt timp după operație, pentru a preveni sau trata timpuriu limfedemul, precum și pentru a reda mobilitate brațului. Este un tratament pe termen lung, care inițial se face mai des, după care ceva mai rar, doar de întreținere”, explică fizioterapeutul Bogdan Goga.

RECUPERAREA MEDICALĂ ÎNAINTE DE RECONSTRUCȚIA MAMARĂ Recuperarea medicală înainte de o intervenție chirurgicală, în general, și înainte de reconstrucția mamară, în particular, contribuie la pregătirea pacientului pentru operație, reducând riscurile și complicațiile. “Înainte de reconstrucția mamară este ideal să facem recuperare medicală și asta deoarece avem nevoie de elasticizarea țesutului, mai cu seamă dacă se va folosi un implant mamar. Tehnicile de recuperare medicală constau în terapie manuală și kinetoterapie. Toate acestea vin în sprijinul pacientului pentru o recuperare rapidă post-operator, contribuind la o convalescență mai ușoară”, afirmă Bogdan Goga.

Recuperarea medicală după reconstrucția mamară

Potrivit aceleiaşi surse, “după reconstrucția mamară avem de-a face cu o cicatrice, despre care știm că este inamicul mobilității. Ca fizioterapeuți trebuie să acționăm astfel încât vindecarea cicatricei să se producă având o elasticitate funcțională, să nu determine dureri și senzația de strângere. De asemenea, recuperarea medicală în acest caz ne ajută să avem o cicatrice estetică”.

În România, se estimează că, anual, aproximativ 3.000 de femei trec printr-o operație de mastectomie, ca urmare a diagnosticării cu cancer de sân în stadiu avansat. Dintre acestea, doar 2,5% apelează la reconstrucție mamară, conform Asociației Chirurgilor Plasticieni din România. Octombrie este Luna Internațională de Luptă împotriva Cancerului de Sân, motiv pentru care, în fiecare an, instituțiile implicate în prevenirea, tratarea sau recuperarea după cancerul de sân organizează în acest sens acțiuni și campanii de informare a pacienților.

Ce este Terapie pentru Mișcare

Terapie pentru Mișcare este un centru de fizioterapie care abordează integrativ problemele pacientului prin utilizarea unor practici moderne precum: terapia Schroth, terapia Vojta, osteopatia, recuperarea uroperineală, drenajul limfatic, fizioterapia, stimularea electrică funcțională, terapia Bowen, kinetoterapia, terapia manuală, kinesiotapingul, reeducarea posturală, crioterapia și masajul. Pentru mai multe informații, vizitați: www.terapiepentrumiscare.ro sau https://www.facebook.com/TerapiePentruMiscare/.



12