Curse aeriene anulate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Curse aeriene anulate

Justiție 30 Decembrie 2014 / 00:00 845 accesări

Două curse aeriene pe rutele Bucureşti-Roma, Bucureşti-Timişoara şi retur au fost anulate ieri, iar mai multe zboruri au întârzieri între 30 de minute şi două ore, din cauza operaţiunilor de degivrare şi a deszăpezirii, a anunţat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti. Din cauza ninsorii abundente şi a vântului puternic, compania Wizz Air a anulat cursa 63141/63142 Bucureşti - Roma - Bucureşti, iar compania Tarom a anulat cursa 601/602 Bucureşti - Timişoara - Bucureşti. „Unele zboruri pot înregistra întârzieri care, în general, sunt cuprinse între 30 şi 120 de minute, determinate de necesitatea degivrării aeronavelor şi de operaţiunile de deszăpezire”, se arată într-un comunicat de presă al Companiei.

Şi la Timişoara au fost ieri probleme. Două curse aeriene care urmau să plece, ieri, de pe Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” (AITV) din Timişoara spre Londra şi Bergamo au fost anulate, în timp ce aeronava cu destinaţia Munchen a decolat cu greu. În zona aeroportului, vântul sufla cu putere, viscolind zăpada. Directorul AITV, Daniel Idolu, a declarat: „Compania urmează să găsească soluţii pentru cursa de Londra, iar pentru cursa de Bergamo se rerutează zborurile spre Bologna, iar 50 din totalul de 135 de pasageri care urmau să plece cu această cursă s-au deplasat spre Arad, unde nu bate vântul şi urmează să plece un avion spre Bergamo”. De asemenea, la Timişoara era aşteptat ieri să ajungă un avion care a aterizat, duminică seară, la Cluj-Napoca, venind de la Charleroi (Bruxelles), şi care ar urma să plece apoi spre Roma. „Vântul bate perpendicular pe pistă, pe direcţia de decolare-aterizare, acest lucru îngreunând sosirea şi plecarea aeronavelor”, a mai spus Idolu, menţionând că decizia de plecare sau de amânare a zborurilor aparţine exclusiv companiilor. Aproximativ 500 de pasageri au fost afectaţi.

Taguri articol


12