Dan Şova cere demisia lui Mircea Toader

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pentru declaraţia “abominabilă” privind victimele iernii

Dan Şova cere demisia lui Mircea Toader

Politică 16 Februarie 2012 / 00:00 437 accesări

LIPSA DE COMPASIUNE, TAXATĂ Senatorul PSD Dan Şova consideră că declaraţiile liderului deputaţilor PDL, Mircea Toader, conform cărora tragediile provocate de intemperiile din această perioadă, cu excepţia uneia singure, au fost cauzate pentru că victimele „au băut şi au adormit acolo” nu reprezintă o declaraţie „regretabilă”, ci exprimă filozofia actualei puteri: „Regretul exprimat de Mircea Toader cu privire la morţii din aceste zile este inutil. O astfel de declaraţie abominabilă nu ar fi trebuit să existe. Ea reflectă lipsă totală de compasiune cu oamenii aflaţi în dificultate, precum şi cu famiile celor decedaţi”. De aceea, Şova spune că pedelistul Toader ar trebui să demisioneze din Parlament astăzi. Mai mult, social democratul consideră că, în virtutea acestor declaraţii, este obligatoriu ca instituţiile abilitate să prezinte o statistică foarte precisă cu privire la cauzele deceselor din aceste zile. Şova consideră obligatorie o poziţie a conducerii PDL faţă de declaraţiile lui Toader: “Doar morţii nu fuseseră jigniţi de cei de la PDL. Au jignit profesorii, medicii, judecătorii, militarii, poliţiştii, beneficiarii de asistenţă socială. Acum, a venit şi rândul morţilor, pentru că actuala putere este deranjată de orice ar putea să pună la îndoială capacitatea PDL şi a preşedintelui de a duce România pe cele mai înalte culmi de civilizaţie şi progres”.

UN GEST AŞTEPTAT… Adevărul este că la câtă imaginaţie şi sinapse transpirate a dovedit pedelistul Mircea Toader cu acea declaraţie, mai că-ţi vine să arunci cu căciula în toţi politicienii de paradă care ne gratulează cu judecăţile lor de “valoare” şi cu preocupările lor de mâna a doua. Toţi românii s-au săturat de condiţii de viaţă umilitoare, de jigniri nedrepte, de discursuri mediocre recitate de politicieni de mucava sau show-uri de prost-gust ţinute în Parlament. Oamenii s-au cam săturat de pedelişti care îi consideră prea obtuzi pentru a înţelege ce se întâmplă cu ei pe lumea asta. Aşa încât, o demisie ar fi un gest binevenit.

Taguri articol


12